Mesajul a fost trimis. Multumesc!

60% din părinţi administrează medicamente copiilor fără recomandarea medicului

Publicat in Adevarul, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Ei repetă schemele mai vechi de tratament, invocă lipsa timpului sau siguranţa că ştiu mai bine ce-i trebuie copilului lor.

Peste 60% dintre părinţi dau medicamente copiilor fără recomandarea medicului, conform unui studiu efectuat în luna martie de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). Răceala şi gripa se află pe primul loc în topul afecţiunilor pe care părinţii aleg să le trateze fără a consulta un medic. Astfel, peste 50% dintre părinţi au declarat că în ultimele 6 luni au dat medicamente celui mic fără un consult medical pentru simptome precum tuse, febră, nas înfundat sau dureri în gât.

Analgezice, dar şi antibiotice

Din dorinţa de a proteja sistemul imunitar al celui mic, peste 61% dintre părinți au dat vitamine preventiv copilului fără a lua legătura cu medicul pediatru. Analgezicele, antitusivele şi antibioticele sunt alte categorii de medicamente pe care părinţii le administrează celor mici fără a cere sfatul unui specialist.

Studiul realizat de ARPIM arată că cel mai invocat motiv pentru care părinţii nu merg la medic mereu este experienţa anterioară. Astfel, 74% din părinții intervievaţi aplică același tratament recomandat cândva de medic pentru simptome ale aparent similare din prezent. Celelalte motive pentru care părinții aleg să dea medicamente copiilor fără recomandarea medicului sunt lipsa timpului și faptul că, după părerea lor, știu deja ce medicamente le sunt benefice copiilor lor.

,,Acest studiu ne-a oferit fundamentul pentru lansarea campaniei de responsabilitate socială «Medicamentele nu sunt bomboane». Campania se va desfăşura în perioada aprilie – decembrie 2012 şi se adresează tuturor părinţilor, bunicilor și în general celor care se ocupă de creşterea unui copil“, a declarat Cristian Luţan, Director Executiv Adjunct ARPIM.

Care sunt riscurile auto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 28 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 29 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°