Căruţa aşezată înaintea cailor (sau a boilor, după situaţie) este o cvasipermanenţă a guvernărilor trecute, prezente şi viitoare, desigur. Mă refer, explicit, la de-acum celebra taxă-de-primă-înmatriculare, devenită taxă-ecologică, în care guvernul Tăriceanu a investit eforturi şi bani mai ceva ca-n alte proiecte vitale pentru populaţia României.
După ce-a lansat-o în tandem cu foştii aliaţi democraţi, Tăriceanu s-a dat cocoş în faţa Comisiei Europene, pe care a fost sigur că o va convinge de justeţea punctelor sale de vedere. Bineînţeles că n-a reuşit şi Comisia a lansat procedura de „infringement" ameninţând să ne pună la colţ pentru încălcarea regulilor comunitare. Cu toate acestea, guvernul a aplicat taxa şi a luat de la oameni bani - nu puţini şi mai deloc justificaţi - nepăsându-i de nimeni. A fost nevoit, în ultimă instanţă, să facă acele corecturi prin care taxa devenea exact pe dos de ce trebuia să fie iniţial: o piedică în calea importului de maşini vechi şi poluante. Aşa cum este acum - când în mod de-a dreptul comic se numeşte „taxă ecologică" - acest bir dă cale liberă rablelor din Europa.
Problema sa, la propriu, nu este însă rezolvată de acordul forurilor europene. Guvernanţii au neglijat reacţia populară. Românii par a se fi trezit din atitudinea letargică faţă de autorităţi. A fost suficient ca unul dintre plătitori să se revolte, pentru a i se alătura alte şi alte mii de oameni discriminaţi. Justiţia şi-a dat şi ea seama că este independentă şi a dat decizii în concordanţă cu legislaţia europeană. Populaţiei i s-a adăugat şi opoziţia politică, cu moţiuni şi ameninţări de netrecere a taxei prin Parlament. Abia în momentul acesta pare a se fi dezmeticit şi Tăriceanu: simţind că nu se poate pune în contra tuturor, a început să facă ceea ce trebuia să facă de la bun început: să discute cu părţile implicate. A făcut, ieri, un debut timid, in