Fostul parlamentar liberal, Adriana Săftoiu, a comentat luni seara ultimele certuri iscate în PNL între Crin Antonescu şi Andrei Chiliman, catalogând atitudinea preşedintelui partidului ca fiind una autoritară, nicidecum democratică, potrivit Realitatea.net.
"Domnul Antonescu îşi consolidează autoritatea în partid. E un moment oportun. Nu e nici original, nici inventiv, pe fond copiază instrumentele conducerii autoritare. Primul lucru pe care l-a făcut când a devenit preşedinte a fost să îi elimine pe cei care l-au ajutat - de exemplu Ludovic Orban, apoi să-i izoleze pe acei care i-ar pune în discuţie autoritatea, pentru ca în final să îi excludă. Este o conducere autoritaristă, nicidecum democratică. Genul ăsta de alegere "ori eu, ori Chiliman" a început în 2010 , când a pus aceeaşi problemă "dacă nu sunteţi de acord, eu plec". Genu ăsta "îmi iau jucăriile şi plec" pare să funcţioneze în PNL", a declarat Adriana Săftoiu, la Realitatea TV.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu este loc în partid pentru el şi pentru Andrei Chiliman în acelaşi timp, iar Congresul trebuie să decidă între el şi primarul Sectorului 1, având în vedere acuzaţiile aduse de acesta la adresa conducerii formaţiunii.
"Excluderea domnului Chiliman nu a mai fost cerută de nimeni, pentru că domnul Chiliman trebuie să-şi apere punctele de vedere, puncte de vedere din punctul meu de vedere absolut inacceptabile, care lovesc într-un mod cu totul nemeritat imaginea PNL. Trebuie să şi le apere dacă are cum şi cu ce într-un congres. De asemenea, toţi cei care sunt invocaţi de domnul Chiliman, care tac, care gândesc precum dnul Chiliman, sunt invitaţi la cea mai democratică dezbatere cu putinţă", a spus Antonescu.
El a precizat, după şedinţa liderilor PNL, că nu se poate ca el şi Chiliman să rămână în acelaşi partid.
"Nu se poate însă, asta-i clar, după ce