Pe mările şi pe oceanele lumii circulă astăzi vase care nu au o identitate precisă. Ele sunt făcute în Franţa, în Japonia sau în India, dar arborează pavilion grec sau maltez… Echipajele sunt formate din marinari şi ofiţeri de toate naţionalităţile, proprietarul lor poate fi un arab bogat din ţările Golfului, iar căpitanul un occidental. Şi toţi vorbesc engleza. Acesta este comerţul globalizat.
Filmul „The Artist” care a obţinut la sfârşitul lunii februarie cinci Premii Oscar la Hollywood face parte şi el dintr-o categorie de obiecte culturale fără identitate precisă. În Franţa, lumea culturală l-a omagiat, oamenii politici au ţinut imediat să declare că el este o expresie a vitalităţii industriei cinematografice franceze şi a unei politici de stimulare a creaţiei autohtone…
Premiile pe care le-a obţinut filmul la Hollywood sunt efectiv cele mai prestigioase posibile: premiul pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun regizor (Michel Hazanavicius), pentru cel mai bun actor (Jean Dujardin), pentru cele mai reuşite costume şi cea mai bună muzică originală… Mai rămâne întrebarea dacă Academia care decernează Oscarurile a recompensat efectiv un film francez şi european, şcoala de film a bătrânului continent, sensibilitatea artistică a Europei şi a Franţei. Ei bine, răspunsul este NU. Un NU categoric, chiar dureros, cu valoare de simbol negativ pentru cât de înfeudaţi încep să fie artiştii europeni în faţa acestei gigantice maşini care este Hollywoodul.
Filmul „The Artist” este făcut de un regizor francez care gândeşte americăneşte, iar doi excelenţi actori francezi, Jean Dujardin şi Bérénice Bejo, şi-au pus talentul în slujba dezgropării unui episod din istoria filmului american: perioada filmului mut. Realizat cu bani europeni, „The Artist” este şi el un film mut şi în alb-negru, făcut după toate canoanele hollywoodiene ale genului,