Contextul economic dificil, gradul mai crescut al complexitatii instrumentelor si produselor financiare, dar si inasprirea conditiilor de creditare de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR) fac tot mai dificila alegerea creditului potrivit. O varianta in acest caz este ajutorul specializat – brokerul de credite, ce dispune de informatiile necesare pentru contractarea unui credit.
„Tot mai multi clienti debusolati de schimbarile aparute in domeniul bancar, apeleaza la un consultant specializat atunci cand doresc obtinerea unui imprumut”, a explicat Liviu Andrei, director executiv in cadrul DBSol Consulting.
Astfel, conform jucatorilor din piata, tendinta de a apela la un consultant financiar se contureaza tot mai bine in randul romanilor in aceste conditii dure de piata, in care contractarea unui credit nu mai este un lucru la fel de facil cum era in urma cu cateva luni.
„Este un lucru cunoscut ca este mult mai greu sa accesezi acum un credit decat in urma cu 3 luni si cu siguranta aceasta situatie va mai dura 1-2 ani. Drept urmare, este lucrul cel mai firesc ca prima oara sa contactezi un consultant care nu numai ca are in portofoliu zeci sau sute de oferte, dar si stie care finantator acorda credite la acel moment, in cat timp si cu ce costuri”, a declarat Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.
Ce este un broker de credite?
Brokerul de credite este un specialist in finante personale ce indruma solicitantul (clientul unei banci sau IFN - institutie financiara nebancara) in toate etapele de aprobare, de la alegerea celui mai potrivit produs si pana la semnarea acordului cu banca. Oricine doreste sa contracteze un credit, va trebui intr-o prima faza sa aleaga banca si produsul de necesar.
„Este o etapa foarte importanta, in care, daca nu este luata cea mai buna decizie, urmarile se resimt pe termen lung, pe intreaga perioada de creditare.