Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Note de jurnal din mai multe campanii ale Războiului cel Mare. GALERIE FOTO

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 16 martie 2012 ·

Când goarna Patriei a sunat, cu toţii am sărit la arme! Fiecare după specialitatea, după pregătirea şi după rangul său: casca şi moletiera, puşca, raniţa şi gamela, sau chipiul şi sabia (urmând ca gamela să fie adusă de ordonanţă! ). Că aşa e în armată, fie ea şi "de duminică": gradele trebuiesc respectate!

Câmpurile de luptă sunt cam peste tot la fel: mai întâi un peisaj plăcut, liniştit, apoi un ţinut desfundat şi sfârtecat.

Taberele seamănă între ele mai ales prin voioşia trupelor în orele de repaus când militarii se strâng la taifas, în preajma unui foc sau la o masă improvizată dintr-o cutie cu galeţi. Diferite sunt poate doar corturile şi dotările. Când încă nu eram atât de "perfecţionaţi" în arta reconstituirilor de epocă şi am reînscenat Bătăia de la Argeş - la Mogoşoaia (2006) - am înnoptat sub marile corturi kaki ale armatei actuale, cu geamuri de plastic şi confortul la zi (pat de fier cu saltea şi pătură călduroasă). Dar nu aceasta era ce ne doream şi ce se potrivea autenticităţii pentru care optasem. La Colchester şi Passchendaele am avut corturi conice de pânză albă, după modelul folosit în armata britanică, dar ne-am făcut culcuşul pe un braţ de paie. La Komárom, Terezin şi Waltham Abbey - unde se aflaseră, timp de 300 de ani The Royal Gunpowder Mills (Pulberăriile Regale) - ni s-au pus la dispoziţie nişte vechi cazărmi pe ale căror duşumele aspre şi reci, de ciment, ne-am întins păturile, iar cei mai înstăriţi, patul de campanie. În lumina palidă a unui bec de veghe se puteau distinge, de-a lungul pereţilor coşcoviţi, întinşi, unul lângă altul, milităreşte, inamicii de a doua zi - nemţi, ruşi, francezi, belgieni, britanici: înveliţi în pături cazone şi acoperiţi cu mantale sau vârâţi în saci de dormit contemporani, ostaşii de mâine se odihneau într-o perfectă armonie. Dormind "la grămadă", somnul îţi este totdeauna legănat de conc

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert în Avrig, judeţul Sibiu: Un urs se plimbă prin oraş

Mediafax acum 18 minute
Vineri seara, în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţii Avrig. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. De asemenea, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza l

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 42 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 47 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum o ora
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Care este cauza apariției cheagurilor de sânge în urma vaccinării anti-COVID cu Johnson&Johnson şi AstraZeneca

Ziare.com acum o ora
Cheaguri de sânge care au cauzat moartea în urma vaccinării cu anticovid cu vaccinuri Johnson & Johnson (J&J) şi AstraZeneca au fost cauzate de o reacţie autoimună la care sunt predispuse anumite persoane, o descoperire care urmează să modeleze dezv

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°