Antologia celei mai noi generaţii de poeţi români numără 25 de autori: sunt prea mulţi şi nici nu sunt toţi. „Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc“ realizată de Daniel D. Marin este nu doar o formă de manifestare publică a gustului personal al antologatorului.
S-a discutat relativ mult despre douămiismul poetic „năşit" de Marin Mincu prin antologia „Generaţia 2000" (2004), astfel că, odată deceniul încheiat, era de aşteptat, şi chiar necesar, un demers selectiv care să facă bilanţul unui fenomen suficient de extins pentru a fi şi destul de vag.
La modul ideal, o astfel de antologie ar fi trebuit să explice contextul apariţiei fenomenului, etapele cristalizării, manifestele, relevarea caracteristicilor de bază, trăsăturile comune, dar şi unitatea în diversitate, criteriile de selecţie etc. Din păcate, antologatorul n-a fost în stare de o asemenea minimă perspectivă critică. O antologie este, de fapt, (şi) un act critic, nu doar o formă de manifestare publică a gustului personal.
Iată-i pe cei 25 de poeţi selectaţi (în ordinea apariţiei în volum): Constantin Virgil Bănescu, Zvera Ion, Doina Ioanid, Răzvan Ţupa, Adrian Urmanov, Andrei Peniuc, Teodor Dună, Dan Coman, Ştefan Manasia, Dumitru Crudu, Domnica Drumea, Ruxandra Novac, Miruna Vlada, Diana Geacăr, V. Leac, T.S. Khasis, Gabi Eftimie, Constantin Acosmei, Cosmin Perţa, Rita Chirian, Linda Maria Baros, Şerban Axinte, Radu Vancu, Ofelia Prodan şi antologatorul însuşi.
Din selecţia lui Daniel D. Marin (apropo, n-ar fi fost elegant şi credibil să nu se autoincludă?) nu se înţelege nici că a contat doar pe „nucleul dur" al douămiismului (căci a selectat de două ori mai mulţi poeţi), nici că a intenţionat o reprezentativitate cât mai largă. În ambele cazuri, a lăsat pe dinafară poeţi fără de care poezia ultimului deceniu iese ciuntită.
Ce este douămiismul? @N
