Adrian Nastase a reaparut, de curand, dupa o mai lunga si indubitabil nedorita perioada de izolatie. Cu o confienta de sine aparent refacuta integral, Nastase este in plin proces de lansare a unei campanii cat se poate de profesioniste in vederea seducerii electoratului – de la care asteapta atat iertarea pacatelor sale, cat si alegerea sa pe post de tribun. Au reaparut, ca atare, si unele din insusirile care repugnasera, de-a lungul anilor, destulor romani – tonul interviurilor sale continua sa fie autocompatimitor, patosul bravadei persista prin constante referiri la propria verticalitate si/sau generozitate. Ambii factori atesta ca intervievatul este, de fapt, inca departe de a fi depasit trauma recentului sau trecut.
Zilele trecute, Nastase a optat pentru un atac dur la adresa UE – belicozitate in mare parte nejustificata, dat fiind ca in 2004 Bruxelles-ul nu facuse nici un secret din faptul ca il dorea invingator in alegeri. Inaltii responsabili ai UE erau, in acea vreme, preocupati preponderent de ideea incheierii negocierilor de aderare, drept care interesul lor fata de monitorizarea atenta a derularii campaniei si/sau a respectarii legislatiei electorale autohtone a fost unul foarte redus.
Dupa esecul din 2004, Nastase parea a nu fi constientizat, initial, cata putere pierduse. In cautare de solutii, a sunat mai intai la Comisia Europeana, ca apoi sa-i expedieze epistole vicepresedintelui ei, Franco Frattini. Dar raspunsurile fie se lasau asteptate, fie erau oferite doar sporadic. Inedita situatie va fi reprezentat, neindoielnic, un afront pentru un om cu o alta viziune asupra ierarhiei naturale a politicii – pana la urma, membrii Comisiei si Delegatiei erau doar niste functionari, iar in Romania rolul functionarilor se rezuma, precum bine stim, la executarea, fara cracneli, a ordinelor trasate de politicieni. De fapt, pe parcursul anul
