Cu doua zile inainte de inceperea campaniei electorale, actorii politici continua sa vorbeasca pe... neintelesul tuturor. Este normal ca fiecare partid, fiecare candidat inscris in cursa pentru un mandat parlamentar sa marseze cum stie mai bine pentru propasirea ideilor sale in rindul votantilor, macar pina s-o vedea cistigator. Doar ca, asa cum se vede si se aude in ultimul timp, stilul de a face campanie devine tot mai galagios. Dupa atitea tururi de scrutin din '90 incoace, calitatea continua sa lase loc cantitatii de declaratii si promisiuni. Tonul ridicat, amenintarile si declamatiile ne anunta deja, inainte de startul oficial al campaniei, ca, desi vom vota dupa alt calapod, riscul este mare ca, dupa numararea voturilor, sa avem aceeasi calitate politica in Parlament. Criza majorarii salariilor, de exemplu, a fost explicata si justificata dupa principiul "cite capete, atitea pareri". Si nimeni nu si-a pus problema ca intreaga tevatura ar putea sa-i faca pe profesori sa se simta ca un fel de cobai in laboratorul experimentelor politice. Pentru ca este evidenta legatura cu alegerile; altfel, daca salariile in educatie ar fi crescut anul trecut, tema electorala de acum ar fi fost alta, poate una mai potrivita in contextul crizei economice si cu mai multa audienta in rindul tuturor romanilor. In plus, dincolo de o prosperitate imediata si relativa, legea majorarii salariilor profesorilor - in forma in care a fost promulgata - concentreaza discrepantele majore din economie in interiorul unei singure categorii socio-profesionale. Raportul dintre cel mai mare si cel mai mic salariu din invatamint depaseste 100. Este corect? Legea salarizarii, pe care - cu putin noroc si mult curaj - o va promova noul Parlament, va corecta anomaliile existente in rindul celor aproximativ 1,45 de milioane de angajati din sistemul bugetar, aproape o treime din populatia activa din econom