Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urmează un weekend ploios

Publicat in Adevarul, vineri 3 august 2007 ·

Temperaturile scăzute din ultimele zile sunt urmarea pătrunderii unui val de aer arctic După ce România a traversat o perioadă de caniculă accentuată, modificările bruşte de

Temperaturile scăzute din ultimele zile sunt urmarea pătrunderii unui val de aer arctic

După ce România a traversat o perioadă de caniculă accentuată, modificările bruşte de temperatură, care s-au resimţit în toată ţara, au dat peste cap bioritmul şi se pare că va afecta şi culturile agricole, spun specialiştii.

Mercurul termometrelor a coborât ieri cu până la 10-15 grade Celsius faţă de ziua de marţi. În Moldova, Transilvania şi zona deluroasă din sudul ţării, în timpul zilei, temperatura nu a crescut cu mai mult de 4 grade Celsius faţă de valorile termice înregistrate în cursul nopţii, acest fenomen fiind rar întâlnit în România, afirmă meteorologii.

La Bucureşti s-au înregistrat numai 15 grade Celsius, cerul a fost înnorat, vântul a suflat rece, iar ploaia a transformat unele străzi în veritabile lacuri. Meteorologii spun că ne vom mai confrunta cu astfel de fenomene.

Ploaie pe litoral

În acest weekend, la mare, vremea va fi instabilă şi sunt aşteptate ploi în cursul zilei de duminică. Temperaturile nu vor depăşi 29 de grade. Astăzi se anunţă totuşi o zi mai plăcută, temperatura maximă ajungând la 28 de grade. Abia de luni, vremea se îndreaptă pe litoral. Cauza vremii instabile este frontul atmosferic care a traversat România de la vest la est şi se află acum în nordul Mării Negre şi al Munţilor Caucaz.

Dar, după cum spun meteorologii, în prima decadă a lunii august se produc, de regulă, răciri ale vremii. Această răcire, care durează două-trei zile, este urmarea pătrunderii unui aer arctic dinspre nord, pe meridianul de 20 grade longitudine estică. Din cauza lui, nu este exclus ca în primele 10 zile ale lunii august să avem chiar lapoviţă şi nin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 50 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 35 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Bărbat pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, în SUA. Cum au ajutat probele ADN

Ziare.com acum 29 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei din suburbiia oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează AP. James Barbier a fost arestat luni

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 49 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°