Tot ceea ce asociem verii, asociem, pe bună dreptate, lejerităţii. Cu toate conotaţiile aparent negative, o anumită uşurare, chiar diluare, nu face rău nimănui, fie şi în domeniul cultural. La Braşov, acest spirit este gustat din plin, atât de localnici, cât şi de turiştii - nu puţini -, veniţi de la an la an din tot mai multe colţuri ale lumii. Criza pare, cumva, mai departe, şi chiar dacă lucrurile stau de fapt invers, continuarea unei tradiţii cum este cea a Festivalului „Cetatea Muzicală a Braşovului“ întreţine senzaţia unei normalităţi, a unor repere şi reflexe nu întrutotul bulversate de convulsiile economice.
Chiar dacă puse tot mai sever sub semnul lipsurilor, aceste festivaluri (cum este şi cazul Festivalului „Enescu şi muzica lumii“ cu centrul la Sinaia, desfăşurat tot în august pe Valea Prahovei) sunt aproape singurele racorduri ale zonei cu lumea culturală exterioară.
Festival cu fonduri insuficiente
Elementul de legătură este tocmai apartenenţa la spiritualitatea naţională a muzicienilor români, fie ei trăitori în ţară sau peste hotare. Deşi pare desuet, acest sentiment se concretizează an de an prin prezenţa unor artişti români de mare valoare, care, prin faptul că şi-au făcut un reper al programului lor concertistic anual din prezenţa la aceste festivaluri din ţară, au creat un public local special.
Pe scurt, din 12 august 2009, festivalul „Cetatea Muzicală a Braşovului“ şi-a deschis porţile pentru a şaptea oară, fiind organizat tot de Consiliul Judeţean Braşov şi Fundaţia Culturală „Şerban Lupu“, deşi amploarea evenimentului nu a mai fost aceeaşi, dintr-un singur motiv: insuficienţa fondurilor.
Programul ediţiei din acest an a avut în centru aniversările şi comemorările anului: Händel - 250, Haydn - 200 de ani, Mendelssohn - 200 de ani şi Bohuslav Martinu - 100 de ani.
@N