În afara Europei, “Anfield” îşi pune toate speranţele în Kenny Dalglish
Nume mare pe continent, cu trofee şi performanţe, Liverpool e în afara Europei pentru sezonul viitor. Nu e singurul exemplu, ar mai fi poate Juventus, dar despre “bianconeri” poate cu altă ocazie. Liverpool nu mai face parte din “Big Four-ul” fotbalului britanic. Locul său a fost luat de City, cu ai săi petrodolari investiţi “fără număr”, chiar dacă uneori cam haotic. Iar locul în cupele europene a fost luat de Tottenham, cu o traiectorie în precedentul campionat mai puţin sinuoasă, cu mai puţine sincope.
Pentru Liverpool e o problemă. Nimănui nu-i place să se uite la televizor atunci cînd alţii joacă. Dar poate fi şi un avantaj. Kenny Dalglish, cel căruia i-a fost încredinţat proiectul “new Liverpool”, are astfel mai mult spaţiu pentru rodaj, fără acel du-te-vino presupus de partidele europene, are timp să formeze o echipă care să se lupte iarăşi pentru tot. Căci acesta este spiritul lui Liverpool, asta înseamnă “Anfield” şi doar aşa “You never walk alone” nu sună fals.
Dalglish e un învingător prin excelenţă. Primele sale etape la Liverpool au avut ca scop oprirea hemoragiei interne pe care o suferea echipa, intrată într-un colaps general, cu jucătorii pierduţi într-un scenariu dezolant în care eşecurile curgeau pe bandă. O dată atins primul obiectiv, s-a trecut la remodelare. A fost vîndut Fernando Torres, idolul tribunei, dar pentru a frîna impactul negativ au fost cumpăraţi doi: Andy Carroll, fotbalist tip “Premier League”, şi, mai ales, Luis Suárez, devenit repede înlocuitor pentru “El Nino” Torres în inimile fanilor.
Cu cei doi, modulul lui Dalglish s-a schimbat puţin, devenind unul mai aproape de vechiul fotbal britanic. O linie de 4 fundaşi, un pivot defensiv, un număr 10 modern, poziţie adjudecată surprinzător de Meireles, şi doi atancanţi, un “9″ de tip
