Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 20 de companii şi bănci din top 300 au luat bani europeni pentru a-şi instrui angajaţii

Publicat in Ziarul Financiar, luni 20 septembrie 2010 · ·

Cel puţin 21 de companii din topul celor mai mari 300 de companii în funcţie de cifra de afaceri au depus şi au câştigat proiecte în valoare totală de aproape 15 milioane de euro pentru instruirea angajaţilor, într-un context în care majoritatea anga­ja­torilor şi-au îngheţat bugetele de training din nevoia de a reduce costurile.

Marile companii dau astfel un exemplu de bune practici în domeniul resurselor umane, fiind printre primele firme private care s-au gândit la o alternativă pentru a-şi suplimenta bugetele de instruire a angajaţilor.

Deşi niciuna din finanţările neram­bursabile obţinute de companii nu depăşeşte un milion de euro, câteva mii de angajaţi din cele mai mari companii din România vor merge şi anul acesta, dar şi anul viitor, "la şcoală".

Firmele vin de acasă cu aproape 40% din banii necesari pentru instruirea angajaţilor proprii. Valoarea totală a finanţării nerambur­sabile a proiectelor câştigate de cele 21 de companii este de 7,8 milioane de euro, în total aceste companii investind în angajaţi 14,7 mil. euro.

"Campionul" din top 300 este Distrigaz Sud Reţele, companie specializată în distri­buţia gazelor, care a reuşit să ia fonduri nerambursabile în valoare de aproape 715.000 de euro. Compania intenţionează să trimită la programe de training 350 de angajaţi care să urmeze cursuri de comunicare, negociere, relaţia cu clienţii şi management.

Băncile, cele mai active în accesarea fondurilor

Patru bănci mari au câştigat proiecte cu o valoare totală de 4,3 mil. euro pentru instruirea angajaţilor, băncile devenind astfel unii dintre cei mai "precauţi" angajatori, care şi-au dat seama că bugetele interne de HR nu pot acoperi nevoia de instruire a angajaţilor.

Banca Transilvania, de exemplu, a câştigat două proiecte finanţate prin acest program, cu o valoare cumulată de peste 640.000 de euro, în care vor fi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 3 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 11 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum o ora
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 2 ore
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Eurovision 2024: Peste 160 de milioane de oameni au urmărit competiţia. Motivul pentru care concursul a pierdut un număr însemnat de telespectatori

HotNews acum o ora
Peste 160 de milioane de persoane au urmărit concursul Eurovision 2024, care a fost transmis în direct în cele 37 de ţări participante la finală şi pe YouTube, estimează organizatorul - European Broadcasting Union (Uniunea Europeană de Radio şi Tele

Separatiștii pierd în Catalonia, câștigă socialiștii lui Sanchez

Adevarul acum 58 minute
Partidele separatiste din Catalonia au pierdut puterea pe care-o dețineau de aproape un deceniu, un eveniment extrem de important și nu numai pentru Spania, ci relevant pentru orientările electoratului european care, la un moment dat, se lăsase tent

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°