A fost unul dintre jurnaliştii români de marcă. Pe lângă harul de a scrie, Anton Uncu avea şi foarte mult curaj, apărându-şi întotdeauna convingerile. A participat la editarea ziarului clandestin „România". S-a împotrivit minerilor, care veniseră să desfiinţeze „România liberă".
Era pe la începutul lunii aprilie a anului 1991... Nu voi uita niciodată cum, proaspăt jurnalist la „România liberă", condus de Tia Şerbănescu, am intrat, plin de emoţie în biroul Consiliului de Conducere al ziarului. Am fost primit cu multă gentileţe de cei aflaţi în acel birou, ziarişti pe care îi admiram profund, atât pentru curajul lor deosebit cât şi pentru talentul şi profesionalismul cu care scriau. Se aflau acolo, printre alţii, Mihai Creangă, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, pe care îi citeam cu nesaţ la fiecare apariţie a ziarului. În timp, cunoscându-i mai îndeaproape, i-am admirat şi mai mult şi, slavă Domnului, am avut ce învăţa de la ei. Nu doar pentru mine, ci şi pentru cei mai mulţi cititori fideli ai ziarului, ei erau adevăraţi eroi, nu numai pentru ce scriau în anii '90, ci şi pentru ce îndrăzniseră să facă în ultimii ani ai comunismului. Astfel, în 1987, Petre Mihai Băcanu, Mihai Creangă, Anton Uncu şi Alexandru Chivoiu au editat publicaţia anticomunistă intitulată „România".
Descoperiţi de Securitate, au plătit scump acest curaj, fiind închişi, bătuţi crunt şi condamnaţi. Pentru editarea „României", Anton Uncu a fost exilat ca bibliotecar la Piatra Neamţ. Până la condamnare, fiind absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti, el lucrase la „România liberă", fiind descoperit şi încurajat de Octavian Paler. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, Anton Uncu a revenit în redacţie, făcând parte din Consiliul de Conducere al ziarului, ca publicist comentator. În primăvara anului 1993, alături de Aurel Perva, a editat „Informaţ
