Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toni Uncu, ziaristul curajos

Publicat in Romania Libera, vineri 30 iulie 2010 ·

A fost unul dintre jurnaliştii români de marcă. Pe lângă harul de a scrie, Anton Uncu avea şi foarte mult curaj, apărându-şi întotdeauna convingerile. A participat la editarea ziarului clandestin „România". S-a împotrivit minerilor, care veniseră să desfiinţeze „România liberă".

Era pe la începutul lunii aprilie a anului 1991... Nu voi uita niciodată cum, proaspăt jurnalist la „România liberă", condus de Tia Şerbănescu, am intrat, plin de emoţie în biroul Consiliului de Conducere al ziarului. Am fost primit cu multă gentileţe de cei aflaţi în acel birou, ziarişti pe care îi admiram profund, atât pentru curajul lor deosebit cât şi pen­tru talentul şi profe­sionalis­mul cu care scriau. Se aflau acolo, printre alţii, Mihai Creangă, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, pe care îi citeam cu nesaţ la fiecare apariţie a ziarului. În timp, cunoscân­du-i mai îndeaproape, i-am admirat şi mai mult şi, slavă Domnului, am avut ce învăţa de la ei. Nu doar pentru mine, ci şi pentru cei mai mulţi cititori fideli ai ziarului, ei erau adevăraţi eroi, nu numai pentru ce scriau în anii '90, ci şi pentru ce îndrăzniseră să facă în ultimii ani ai comunis­mului. Astfel, în 1987, Petre Mihai Băcanu, Mihai Creangă, Anton Uncu şi Alexandru Chivoiu au editat publicaţia anticomunistă intitulată „România".

Descoperiţi de Securitate, au plătit scump acest curaj, fiind închişi, bătuţi crunt şi con­dam­naţi. Pentru editarea „României", Anton Uncu a fost exilat ca bibliotecar la Piatra Neamţ. Până la con­dam­nare, fiind absolvent al Facultăţii de Filo­logie a Univer­sităţii Bucureşti, el lucrase la „România liberă", fiind descoperit şi încurajat de Octavian Paler. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, Anton Uncu a revenit în redacţie, făcând parte din Consiliul de Condu­cere al zia­rului, ca publi­cist comentator. În primăvara anului 1993, alături de Aurel Perva, a editat „Informaţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 27 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 23 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum 33 minute
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 4 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°