Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licenţă europeană, pe sistem vechi

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 15 ianuarie 2008 ·

Deşi ne vom afilia la modelul de învăţământ european, ne vom ghida, cel puţin în acest an, după modelul românesc. Studenţii care credeau că scapă de una din probele licenţei „clasice” s-au înşelat. Cadrele didactice ale Universităţii „Transilvania” Braşov nu vor să renunţe încă la licenţa pe bază de proiect şi probă teoretică, deşi autonomia universitară ar permite modificarea sistemului de licenţiere. „Fiecare facultate a discutat în consiliu modul în care se va da licenţa. Noi le-am solicitat de curând să îşi exprime punctul de vedere. Majoritatea susţin în continuare varianta licenţei cu două probe. Există şi facultăţi care ar dori să se dea dintr-o singură probă. Aşteptăm ca şi ministrul Educaţiei să formuleze un punct de vedere în acest sens, înainte de a lua o decizie, la sfârşitul lunii ianuarie. Tendinţa este totuşi de a rămâne în acest an la sistemul clasic. La vară vom avea primii absolvenţi ai ciclului Bologna (facultate de trei ani – n.r.) şi în anul următor ne vom gândi să introducem eventualele modificări”, susţine Ion Vişa (foto), rectorul Universităţii „Transilvania”.

Student fără graniţe

Noul pachet de legi ale educaţiei îi va integra şi mai mult pe studenţi în Uniunea Europeană. Practic, un student român va putea să se mute la o facultate din oricare altă ţară europeană fără a mai fi nevoie de echivalarea studiilor. „Este vorba de un sistem unitar de credite ce va funcţiona la nivelul Uniunii Europene. Un student care a urmat o specializare în România timp de un an sau doi se va putea muta în Italia, spre exemplu, unde i se vor recunoaşte creditele obţinute în România, chiar dacă programa de studiu a fost parţial diferită. Acest lucru este în favoarea mobilităţii. Noi deja avem peste 200 de studenţi care pleacă în străinătate la studiu prin diverse programe şi 60 de studenţi din Uniunea Europeană care studiază la facultăţile braşo

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 15 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 16 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 31 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°