Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Băsescu i-a adus finului Carol Ferdinand o trotinetă roz, la împlinirea a trei ani

Publicat in Gandul, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Maria Băsescu, soţia preşedintelui Traian Băsescu, l-a vizitat, vineri, pe finul său, Carol Ferdinand, fiul prinţului Paul şi prinţesei Lia, cu ocazia împlinirii vârstei de trei ani, aducându-i în dar acestuia o trotinetă roz şi confetti. Soţia preşedintelui a spus că a venit să îl felicite şi să îi ureze la mulţi ani lui Carol Ferdinand, arătând şi cadourile aduse: o trotinetă roz şi confetti. Maria Băsescu a ţinut să le arate jurnaliştilor şi instrucţiunile de folosire ale trotinetei roz, în care scria că este indicată pentru copiii cu vârsta între trei şi cinci ani. De asemenea, soţia preşedintelui Băsescu a arătat că nu va rămâne la petrecerea aniversară organizată de părinţii lui Carol Ferdinand în cursul serii. Vizita acesteia la locuinţa prinţului Paul şi prinţesei Lia, aflată în centrul Capitalei, în apropiere de Piaţa Romană, a durat aproximativ 15 minute. La petrecerea respectivă au fost invitaţi colegii de la grădiniţă, precum şi unii prieteni din vecini, printre care şi Laurenţiu Reghecampf jr., fiul antrenorului echipei de fotbal Steaua Bucureşti şi al impresarei Ana-Maria Prodan. Prinţul Paul şi prinţesa Lia, împreună cu Carol Ferdinand, au petrecut recent, de Anul Nou, împreună cu familia preşedintelui Traian Băsescu la vila de protocol de la Covasna. Maria Băsescu l-a vizitat şi în urmă cu un an pe finul său, când acesta a împlinit doi ani, cu care a petrecut aproape o oră şi jumătate. Printre cadourile aduse atunci de Maria Băsescu se aflau un scăunel pentru învăţarea cântecelor şi a poveştilor, baloane, coifuri şi un pulover. Carol Ferdinand s-a născut pe 11 ianuarie 2010, la Maternitatea "Regina Maria" din Bucureşti şi a fost botezat pe data de 22 mai 2010, în religia ortodoxă. Pe 9 ianuarie 2011, părinţii prinţului Carol Ferdinand - Prinţul Paul şi Prinţesa Lia - şi naşii - Traian Băsescu şi Maria Băsescu - au sărbătorit ceremonia de "tăiere a moţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 12 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°