Cupa Africii pe Naţiuni nu e doar despre pase şi goluri. Este una din rarele ocazii cînd pătrundem pe continentul din care nu pricepem prea multe.

În Africa se petrec o sumedenie de lucruri. Lucruri de care noi, europenii fiţoşi, avansaţi şi în permanenţă ocupaţi nu luăm seama. Aruncăm vina pe regula proximităţii şi ignorăm de obicei ce se întîmplă mai jos de noi, pentru simplul motiv că se întîmplă mai jos de noi.

Aşa că dacă priveşti la un meci din Cupa Africii pe Naţiuni fix asta vezi, Africa, prin filtrul larg şi un strop superficial al fotbalului.

Se vede Africa dezordonată, indisciplinată, haotică, ai cărei locuitori sar pe teren la golul favoriţilor lor, iar meciul se prelungeşte din aceasta cauză cu 7-8 minute.

Se vede Africa cea a vînătorilor cu instincte mortale – de cele mai multe ori, în cele 7-8 minute de prelungiri, s-au înscris goluri preţioase.

Se vede Africa ambiţioasă, partea ei care vrea să crească – echipe surprinzătoare ca Guineea Ecuatoarială, oare cîţi dintre noi am avut ocazia în viaţă să scriem acest nume de ţară pe hîrtie?

Se vede Africa în sărbătoare – vopseluri pe chipuri de suporter, dansuri tribale în tribună, femei frumoase, dar atît de diferite de cele de pe stadioanele din lumea noastră.

Se vede Africa în diferenţele ei cele mai evidente – Africa neagră faţă în faţă cu Africa arabă, fiecare cu tradiţiile ei, cu prejudecăţile ei, dar şi cu întrepătrunderile dintre ele.

Se vede Africa violentă, cea care moare, învie şi supravieţuieşte prin luptă şi revoltă – fanii dintr-un oraş din Guineea au luat cu asalt sediul companiei de electricitate, furioşi că pana de curent i-a împiedicat să vadă meciul cu Ghana.

Se vede Africa-mamă – îşi cheamă fiii risipiţi prin lume, o dată la doi ani, să revină acasă - fotbal-pretext şi fotbal-mîngîiere.

Se vede Africa strălucitoare – naţionalele africa