Vladimir Tismăneanu: "Pe 11 martie 1989, un grup de șase veterani ai PCR îi adresa lui Ceaușescu o scrisoare deschisă".

Între ei, doi foști secretari generali ai partidului: Constantin Pârvulescu și Gh. Apostol. M-am ocupat în epocă de acest text, l-am comentat pe larg la BBC, Europa Liberă, Vocea Americii, în revista „Les Temps Modernes” și într-un dialog cu Cornel Dumitrescu în revista „Lumea Liberă Românească” de la New York. Ca istoric al PCR, consider că a fost vorba de o acțiune fracționistă în interiorul partidului, o încercare de a-l sfida pe Ceaușescu și de a avertiza clica din jurul acestuia în legătură cu vântul schimbărilor din blocul sovietic, declanșat de Gorbaciov. Sosise clipa unei schimbări radicale în fruntea partidului, sugerau cei șase. Leniniști convinși, ei continuau să facă elogiul Securității (o instituție, scriau ei, creată pentru a apăra „cuceririle revoluționare ale poporului”) și nu scoteau o vorbă despre autentica disidenţă simbolizată de Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Radu Filipescu, Dan Petrescu.

Interviul lui Mircea Dinescu din „Libération” mergea mult mai departe decât propunerile celor șase. Evident, cum nota Dorin Tudoran într-un excepțional editorial din „AGORA”, revista alternativă de cultură care apărea în Statele Unite și era distribuită clandestin în țară, gestul lor era extrem de important mai ales în raport cu percepțiile cancelariilor occidentale privitoare la șansele unor schimbări în România. Ne place sau nu, aceste cancelarii erau mai interesate de acțiunile lui Brucan, Bârlădeanu și Corneliu Mănescu, decât de poeziile contestatare ale Anei Blandiana ori de apelurile unor intelectuali critici. Cei șase nu au fost însă disidenți. Nu-mi pot imagina un disident din epocă precum Havel, Michnik, Geremek, Tudoran, Goma, Haraszti, Cangeopol, Simecka, Jelev scriind favorabil despre misiunea originară a pol