Imi mai venise inima la loc, va dati seama! Pina la urma, se parea ca Mos Gerila exista, cu putin noroc ar fi putut sa existe si Mos Nicolae. Cum raminea atunci cu jucariile din geamantan? Sa fi avut vreo unsprezece ani pe-atunci, eram un galigan dolofan cu miini si picioare ca niste piinite bine crescute, dar necopt la minte si taica-meu ma poreclise Zaikin, dupa numele luptatorului rus, si nu pentru c-as fi manifestat vreun interes pentru lupte, ci pentru ca numele ii sugera un individ durduliu, ceea ce Ivan nu fusese, dar eu cu siguranta eram. La serbarile scolare de iarna aveam rezervat rolul omului de zapada, iar primavara eram tot timpul ursul morocanos care iese din birlog dupa luni de hibernare. Apetitul pentru mincare mergea mina in mina cu un alt apetit, acela de a explora si investiga aproape fiecare cotlon al apartamentului in care-mi duceam zilele, indeletnicire pe care o practicam indeosebi cind ramineam singur acasa. Locurile preferate erau biblioteca, cu toate sertarele ei pline de obiecte misterioase, si debaraua sau baia de serviciu, unde bunicu-meu construise niste rafturi pe care ai mei depozitasera de-a lungul timpului tot felul de lucruri, de la caietele si cartile mele de scoala din anii precedenti pina la borcane cu muraturi, ziare, reviste, genti de voiaj, haine, pantofi si cite si mai cite. Imi placea sa-mi petrec vremea acolo pentru ca era cald, aveam oricind toaleta la indemina (desi de pe ghena veneau uneori mirosuri insuportabile) si existau nenumarate interioare de cercetat, de la posete, borsete, genti-diplomat si pina la diversele cutii cu scrisori si vederi primite de ai mei in decursul timpului. Intr-o zi, pe la inceputul lui decembrie, am racit si maica-mea a insistat sa nu ma duc la scoala. Ei au plecat, ca de obicei, la serviciu, lasindu-ma singur, sau mai bine zis in compania litrilor de ceai pe care trebuia sa-i ingurgitez. Sin