Umilit de doi angajaţi în sediul companiei, Daniel Petru Zăvoian a obţinut în instanţă despăgubiri morale de 1.000 de euro pentru discriminare şi hărţuire pe criteriul orientării sexuale
Umilit de doi angajaţi în sediul companiei, Daniel Petru Zăvoian a obţinut în instanţă despăgubiri morale de 1.000 de euro pentru discriminare şi hărţuire pe criteriul orientării sexuale
Primul caz în care o instanţă din România obligă o companie să plătească despăgubiri morale într-un proces de hărţuire şi discriminare sexuală a fost soluţionat la Judecătoria Sectorului 4 din Bucureşti. Daniel Petru Zăvoian, coordonator de activităţi la organizaţia ACCEPT, a reclamat Distrigaz Sud pentru discriminare şi hărţuire pe criteriul orientării sexuale. Compania este obligată să-i plătească despăgubiri morale de 1.000 de euro.
Faptele, aşa cum sunt prezentate în petiţia adresată judecătoriei de Daniel Zăvoian şi în care acesta a solicitat despăgubiri în valoare de 10.000 de euro, relatează ce s-a întâmplat pe 14 iulie 2006. În acea zi, reclamantul şi colegul său Octav Popescu au fost trimişi de ACCEPT (organizaţie care apără drepturile persoanelor LGBT - lesbiene, gay, bisexuali, transgender, n.r.). la SC Distrigaz Sud SA să achite factura aferentă consumului de gaz.
Îndrumaţi spre serviciul facturări, în încăpere a intrat numai Zăvoian, colegul său rămânând la uşă. "Am salutat politicos, iar doamna de la calculator a răspuns: <> . I-am spus doamnei că sunt de la Asociaţia ACCEPT, că nu am primit sau colegii mei au rătăcit ultima factură şi am avea nevoie de un duplicat. Doamna a exclamat zâmbind: <> Am confirmat neutru că sunt de la ACCEPT.
În acel moment a intrat încă un domn, ceva mai în vârstă, cu un maldăr de hârtii în braţe. Doamna de la calculator i-a împărtăşit că eu sunt de la ACCEPT. În momentul următor, domnul respectiv a lăsat hârtiile pe birou,