Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sberbank va plăti 850,3 milioane de dolari pentru achiziţionarea Volksbank International

Publicat in Bursa, miercuri 31 august 2011 ·

Grupul bancar rus OAO Sberbank a acceptat să achiziţioneze Volksbank International, divizia din Europa de Est a grupului bancar aus-triac Oesterreichische Volksbanken (ÖVAG), pentru 585 milioane de euro (850,3 milioane de dolari), au declarat surse anonime, citate de Agerpres. Preţul reprezintă minimul stabilit în cadrul acordului preliminar din iulie. "Acordul a fost semnat. Acum trebuie aprobat de acţionarii VBI", a declarat sursa. Reprezentanţii Sberbank şi Volksbanken nu au comentat informaţia.

La mijlocul lunii trecute, ÖVAG şi OAO Sberbank, cel mai mare grup bancar din Rusia, au semnat un acord de principiu cu privire la vânzarea Volksbank International (VBI), exceptând însă operaţiunile din România. Semnarea contractului de cumpărare, programată iniţial pentru sfârşitul lunii iulie, a trebuit să fie amânată în condiţiile în care negocierile nu s-au finalizat încă. ÖVAG deţine 51% din acţiunile VBI, ceilalţi doi acţionari sunt grupul bancar francez Banque Populaire Caisse d"Epargne şi grupul german DZ Bank/WGZ Bank, care deţin fiecare o participaţie de 24,5% din acţiunile VBI.

Decizia Sberbank de a achiziţiona VBI vine ca urmare a eforturilor băncii ruse de a se extinde în Europa. De asemenea va ajuta Volksbanken, care nu a trecut testele de stres, să-şi majoreze capitalul deoarece banca austriacă încearcă să achite ajutorul de stat primit în timpul crizei financiare.

Volksbanken a anunţat săptămâna trecută că este puţin probabil să plătească dividende pentru 2011, crescând astfel perspectivele de a deveni a treia bancă austriacă naţionalizată. Sberbank, cu active de peste 310 miliarde de dolari, operează de asemenea în Kazahstan, Belarus şi Ucraina, fiind interesată să intre şi pe pieţele din Turcia şi Polonia.

Pentru subsidiara VBI din România, ÖVAG trebuie să caute un cumpărător separat. În România, Volksbank a înregistrat o pierdere

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 33 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 53 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°