Hoţii au produs o pagubă însemnată în vistieria Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, după ce au sustras de la Staţia de Repompare a Apei de pe raza comunei Măicăneşti echipamente electrice din argint industrial, cupru şi bare din aluminiu. Staţia este amplasată în câmp, hoţii provocând o pagubă de aproximativ 30 de mii de lei.
Dispariţia echipamentelor a fost observată miercuri dimineaţa, atunci când au fost sesizaţi şi poliţiştii din localitate. Din verificări a reieşit că în noaptea de 4 spre 5 decembrie, atunci când paznicul ar fi lipsit de la post, întâmplător sau nu, persoane necunoscute până în acest moment au ajuns în interiorul staţiei, după ce au forţat un lacăt. Potrivit unor surse, necunoscuţii au furat echipament electric din argint industrial şi cupru, dar şi mai multe bare din aluminiu.
Poliţiştii din localitate fac verificări pentru a-i identifica pe suspecţi, dar şi pentru a recupera echipamentele furate, în cazul în care acestea nu au fost deja vândute. Reprezentanţii ANIF Vrancea ne-au precizat că Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare are un contract de pază, încheiat cu o firmă specializată, iar acesta din urmă va răspunde pentru prejudiciul creat.
Hoţii au produs o pagubă însemnată în vistieria Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, după ce au sustras de la Staţia de Repompare a Apei de pe raza comunei Măicăneşti echipamente electrice din argint industrial, cupru şi bare din aluminiu. Staţia este amplasată în câmp, hoţii provocând o pagubă de aproximativ 30 de mii de lei.
Dispariţia echipamentelor a fost observată miercuri dimineaţa, atunci când au fost sesizaţi şi poliţiştii din localitate. Din verificări a reieşit că în noaptea de 4 spre 5 decembrie, atunci când paznicul ar fi lipsit de la post, întâmplător sau nu, persoane necunoscute până în acest moment au ajuns în interiorul