Tânărul este primul student orădean care a ajuns evaluator ARACIS, prin Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţilor din România. Profil
Născut. 29 septembrie 1985, Oradea
Studii. Student anul VI la Medicină dentară în Oradea
Familie. Necăsătorit
Din clasa I, Ştefan a fost înscris la cercetaşi, unde pe lângă drumeţiile pe munte, a avut tot felul de activităţi care i-au fost utile mai departe. Atunci a învăţat totul sub formă de joacă, acum că este student, activităţile în care este implicat sunt cât se poate de serioase. „Am crescut cu cercetaşii, am învăţat mult acolo şi m-am apropiat mult de biserică. Eu sunt romano-catolic şi când am terminat liceul am oscilat între Facultatea de Teologie şi Facultatea de Medicină. După bacalaureat Episcopul Tempfli mi-a propus să mă înscriu la Facultatea de Teologie din Budapesta, pentru ca după doi ani să merg la Roma. Am intrat între timp si la medicină dentară în Oradea. Am avut de ales, şi am făcut-o. Sunt student la medicină în anul VI”, povesteşte Ştefan.
Activităţi umanitare
Ştefan a ales medicina pe considerentul că preot mai poate fi şi după ce se face medic dentist, dar viceversa nu este valabilă. N-a uitat însă de grupul de cercetaşi care deja îi deveniseră prieteni foarte apropiaţi. În primul an de facultate au fost chemaţi la Spitalul de Copii din Oradea să cânte colinde de Crăciun. Au mers, le-a plăcut foarte mult şi au mers apoi în fiecare săptămână.
„Colegii mei de la cercetaşi mai merg încă să cânte pentru copiii internaţi, eu am renunţat la această activitate în al doilea an de facultate. Am simţit nevoia de a face mai mult. Am intrat în Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea. Acolo am parcurs toate treptele ierarhice, de la simplu membru, la vicepreşedinte”, a spus Ştefan.
În cadrul ASPO Ştefan s-a ocup