La fel ca majoritatea celor din generatia mea am fost intarcat cu Pepsi (“My name is Cola. Pepsi Cola”). In ceea ce ma priveste, prima atestare documentara dateaza din mai 1970; conform letopisetului tinut de bunica mea, la un an si ceva ceream cu entuziasm “Petzi”.
Chiar daca fusese adusa de pe meleaguri indepartate, prin anii ‘70 “Petzi” era atit de raspindita incit parea sa faca parte din insasi fibra neamului nostru bi-milenar. O gaseai in cofetarii si in restaurante, o gaseai pe plaja sau la colt de strada, vinduta dintr-un lighean cu apa cu gheata, o gaseai chiar si la aprozar. Spre deosebire de Coca Cola, simbol al unei strainatati mitice, atit fascinante cit si inspaimintatoare, Pepsi era “de-a noastra”.
Dupa ’90, aura “capitalista” a Coca Cola a ajutat-o sa se impuna rapid. Majoritatea celor crescuti in spiritul Pepsi s-au convertit la Coca, iar numele generic de “cola” a ajuns sinonim cu aceasta marca.
As fi putut urma si eu acelasi drum. Ajuns in Bratislava in 1990, cu prima ocazie mi-am cumparat o Coca Cola si, cuprins de infrigurare, am gustat din lichidul bine-cuvintat… Dezamagirea a fost crunta, iar apostazia de scurta durata; si azi, la fel ca si acum 40 de ani, tot adept al “Petzi” sint (in fine, in realitate lucrurile sint ceva mai complicate; chiar daca in continuare imi place Pepsi si o beau cu placere, de fapt e o placere mai mult teoretica; in practica beau… ceai!)
So what? Pai, sa presupunem ca in cadrul unui sondaj de opinie am fi intrebati “Ce fel de cola beti?” Ce am raspunde? “Pepsi” pentru ca ea a fost prima cola gustata, chiar daca acum bem “Coca”? “Coca Cola” pentru ca asa beau toti cei din jurul nostru, chiar daca azi sintem bautori de “Pepsi”?
In mod evident, imensa majoritate a oamenilor si-ar afirma deschis optiunea actuala, nu cea din copilarie. In urma cu 20, 30 sau 40 de ani, nu am avut nici un