Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Back in the USSR

Publicat in Adevarul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Cunoşteam despre existenţa unui acord de colaborare dintre Ministerul Securităţii Naţionale al Republicii Moldova (actualul SIS) şi Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), semnat încă în zorii tinereţii independenţei noastre. Ceea ce nu ştiam erau obligaţiile pe care şi le-a asumat SIS-ul moldovenesc faţă de omologul său rus.

Nici nu mă prea interesa: colaborare reciprocă, schimb de informaţii etc., în fond, totul pentru asigurarea securităţii statului şi a cetăţenilor Republicii Moldova. Ei bine, aveam să descopăr cu ceva timp în urmă că acest document conţine şi alte clauze care nu se încadrează în logica lucrurilor unui stat independent. După câteva procese judiciare câştigate, SIS mi-a permis să cercetez în arhiva pe care o deţine. La un moment dat, solicitând un anumit dosar, am primit refuz. Când am cerut o întrevedere cu unul dintre şefii de acolo, asistentul care l-a însoţit a reuşit să-i şoptească: „Domnule [a urmat numele şi gradul], nu poate fi pus la dispoziţie acest dosar. Ştiţi că avem un acord semnat cu FSB, care ne obligă să informăm şi să coordonăm cu responsabilii de acolo desecretizarea acestui fond?" Şeful s-a orientat repede: „Dle Taşcă, aveţi destule dosare şi teme pentru studiere. Vom examina subiectul". De ani de zile, se tot examinează.

Ceea ce Moscova a impus ilegal Chişinăului în primii ani de independenţă iată că a fost legiferat la Summitul şefilor de Guvern ai CSI, care a avut loc la Sankt Petersburg pe 18 octombrie. Printre cele 26 de documente semnate de prim-ministrul Vlad Filat a fost şi unul care dă de bănuit din start: „Convenţia privind reexaminarea gradelor de secretizare a informaţiilor clasificate în perioada existenţei URSS (Соглашение о порядке пересмотра степени секретности сведений, засекреченных в период существования Союза Советских Социалистических Республик) - rus". Documentul a fost elaborat de cătr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 27 minute
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 54 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 4 ore
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°