Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogaţii României, mai săraci în 2011

Publicat in Adevarul, vineri 14 octombrie 2011 · ·

Averile cumulate ale celor 500 de miliardari din topul „Forbes“ au scăzut cu peste trei miliarde de euro în ultimul an, până la aproximativ 25 de miliarde de euro.

Revista de business-life „Forbes România", editată de Adevărul Holding, va lansa pe piaţă, începând de luni, 17 octombrie, Topul Forbes 500 Miliardari, ediţia 2011. Averile celor mai bogaţi români însumează în acest an 25,1 miliarde de euro, cu 3,1 miliarde de euro (11 %) mai puţin faţă de anul anterior. Primii zece români din top concentrează o treime din averile totale ale celor 500 de persoane şi însumează peste opt miliarde de euro.

„Cei care au investiţii mari în domeniul imobiliar au fost în 2011 cei mai mari perdanţi, valoarea bunurilor imobiliare scăzând până la 60%. Printre puţinii câştigători se numără oamenii de afaceri cu plasamente în sectorul medical privat ori din domeniul colectării şi reciclării deşeurilor", a declarat pentru „Adevărul", Dana Banzea, editor coordonator al „Forbes 500 Miliardari". Potrivit ediţiei din acest an a clasamentului, averile a 326 persoane au scăzut, în timp ce doar 111 miliardari au averi mai mari. Clasamentul din 2011 cuprinde şi 33 de nou-intraţi.

Marii câştigători

Din top 10, doar patru români au reuşit să-şi sporească averile, pe fondul creşterii afacerilor deţinute. Aceştia sunt Frank Timiş, Gabriel Comănescu, Gruia Stoica şi Zoltan Teszari. Frank Timiş, românul cu dublă cetăţenie (română şi australiană) clasat pe locul doi în clasamentul „Forbes", a fost evaluat la 1,2- 1,3 miliarde de euro, în creştere cu aproximativ 200 milioane de euro faţă de ediţia precedentă. Avansul înregistrat s-a datorat în primul rând afacerilor deţinute în domeniul extracţiei petrolului şi al minereurilor, prin intermediul African Minerals, cea mai mare companie de pe piaţa alternativă a Bursei de la Londra, după capitalizarea de piaţă: 1,9

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 7 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 10 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°