Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BRD: Pierdere de 332 milioane lei în 2012

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 februarie 2013 ·

BRD-Groupe Societe Generale, a doua bancă din sistem ca mărime, a înregistrat în 2012 o pierdere de 332 milioane lei, pe fondul creşterii costului riscului, conform unui comunicat al băncii remis Bursei de Valori Bucureşti. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

În 2012, costul net al riscului a crescut cu 61,6% faţă de 2011, până la 1,938 miliarde lei, a anunţat banca.

La finalul lui 2012 nivelul creditelor neperfomante a crescut simţitor în raport cu un an în urmă, până la 21% din totalul portofoliului.

Raportul cost/venit a rămas în anul 2012 în mod semnificativ sub nivelul de 50%, la 46,5%.

"Prima Casă", motorul creditării

Creditele acordate persoanelor fizice au crescut cu 2,4% la sfârşitul anului 2012, sub datorită finanţării pe segmentul "Prima Casă".

Creditele pentru companii au crescut cu 2,5% faţă de 2011, evoluţie determinată de activitatea mai intensă de finanţare a marilor clienţi corporativi. Pe segmentul companiilor, au fost preferate finanţările în lei, soldul acestora înregistrând o creştere de 6% faţă de anul 2011.

În consecinţă, cotele de piaţă ale băncii au crescut cu 0,6 puncte procentuale pe piaţa clienţilor persoane fizice şi cu 0,2% pe piaţa clienţilor companii.

Anul 2012 este caracterizat, de asemenea, şi de creşterea dinamică a depozitelor clientelei (+4,1%), cu o reorientare către scadenţele mai lungi.

BRD - Groupe Societe Generale avea, la sfârşitul anului 2012, peste 2,3 milioane de clienţi. La aceeaşi dată, banca avea peste 2,2 milioane de carduri valide şi opera o reţea de peste 1.500 ATM-uri şi aproximativ 21.000 POS-uri. Volumul total al activelor băncii se ridica, la sfârşitul anului 2012, la 47,924 miliarde lei.

BRD-GSG este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°