Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie, canicula aduce radiaţii periculoase!

Publicat in Click, luni 17 iunie 2013 ·

Femeia de 70 de ani ieşise din casă pentru a-şi reface actele de identitate pe care le pierduse. Ea suferea de diabet şi de o altă boală de inimă, potrivit rtv.net. N-a ajuns însă decât până în apropierea Gării de Nord. Acolo a fost găsită leşinată.

Medicii au resuscitat-o mai bine de o oră, însă a intrat în stop cardiac şi nu a mai putut fi salvată. Ieri, în Capitală, au fost 33˚C la prânz, dar medicii de la Urgenţă au declarat că numărul persoanelor care au solicitat asistenţă medicală a crescut cu 20% faţă de ziua precedentă.

Alarmaţi, edilii au anunţat că scot în stradă puncte mobile de asistenţă medicală, după ce meteorologii au anunţat că azi şi mâine se va depăşi nivelul de caniculă, 35˚C la umbră, ceea ce înseamnă că la soare se vor simţi până spre 40˚C. Şi nivelul radiaţiilor ultraviolete a crescut brusc, ieri ţara noastră se afla la nivelul 7, iar astăzi este posibil să urce la 8 sau 9, când pielea se înroşeşte în timp scurt.

Medicii avertizează să evităm ieşirile în oraş la orele de vârf în care temperaturile sunt foarte ridicate şi ne-ar putea afecta sănătatea.

La astfel de radiaţii, con­siderate extrem de periculoase, expunerea la soa­re trebuie să fie minimă, iar corpul acoperit cu îmbrăcăminte de in sau cânepă. „În primul rând, trebuie să purtăm pe cap pălărie de culoare deschisă. În al doilea rând trebuie să avem la noi apă plată. Riscurile sunt foarte mari. Trebuie să evităm să ieşim pe căldura aceasta", a declarat Cristian Oană, medic de familie.

Abia de sâmbătă, 22 iunie, se întorc aversele

Vremea se menţine călduroasă, iar miercuri va fi cea mai caldă zi de până acum din acest an. Meteorologii ANM prognozează valori de peste 35˚C, mai mult în sudul şi vestul ţării, precum şi în Lunca Dunării. Abia joi, arşiţa se mai domoleşte, dar tot vor fi temperaturi de peste 30˚C şi în jur de 29 pe Litoral. Abia

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 8 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°