Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO O târgovişteancă a investit 30.000 de euro pentru a-şi transforma hobby-ul într-un business

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Alina Ivan, 34 de ani, a avut nevoie de aproximativ 30.000 de euro pentru a-şi înfiinţa, în urmă cu un an, o florărie în cartierul Pipera. Ideea afacerii i-a venit în concediul de maternitate, când, retrasă la Târgovişte pentru a avea grijă de copii, a început să reamenajeze grădina părinţilor. Apoi, a urmat un curs de floristică, iar în luna ianuarie a acestui an antreprenoarea a deschis uşile florăriei Maria – Boutique des Fleurs et de la Joie.

Pe lângă crearea buchetelor pentru evenimente (zile de naştere, nunţi, botezuri, etc.), Alina Ivan, ajutată de o prietenă, realizează şi aranjamente florale pentru grădini sau spaţii de birouri pentru care oferă şi servicii de întreţinere săptămânală. De altfel, cea mai mare comandă a buticului a fost de peste 4.500 de euro din partea unei companii care a cerut aranjamente florare pentru birouri, scrie ZF.ro.

“Cum spaţiul închiriat de noi nu are vad pietonal, contractele corporate ne asgură venituri constante pentru întreţinerea plantelor, înlocuirea lor. În prezent, avem un contract cu o companie pentru care schimbăm în fiecare săptămână aranjamentul de la recepţie. Cele mai multe flori sunt importate din Olanda, însă vara folosesc flori din grădina părinţilor sau de la producători locali, pentru că nu am reuşit să găsesc furnizori în România pe timp de iarnă”, spune Alina Ivan, care anterior intrării în concediul de maternitate a lucrat ca brand manager pentru o companie de cosmetice.

Ea precizează că pentru anul viitor are în plan angajarea unei persoane care să se ocupe de realizarea buchetelor şi a aranjamentelor, astfel încât să se poată ocupa de dezvoltarea portofoliului de clienţi pe zona corporate. În plus, antreprenoarea spune că ar vrea să îşi mute florăria mai aproape de centrul Capitalei, însă aşteaptă ca vânzările să mai crească pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°