Autovehiculele româneşti călătoresc la fel de mult ca cele ungureşti sau poloneze, dar pe o infrastructură mai proastă. Una din consecinţe: numărul record de accidente cu victime. O descriere schematică a infrastructurii rutiere a României ar suna cam aşa: mai puţin de 400 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, câteva centuri de oraşe, vreo câteva mii de kilometri de drumuri naţionale reabilitate şi, în rest, după cum ai norocul: de pe o stradă impecabilă poţi v
Autovehiculele româneşti călătoresc la fel de mult ca cele ungureşti sau poloneze, dar pe o infrastructură mai proastă. Una din consecinţe: numărul record de accidente cu victime.
O descriere schematică a infrastructurii rutiere a României ar suna cam aşa: mai puţin de 400 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, câteva centuri de oraşe, vreo câteva mii de kilometri de drumuri naţionale reabilitate şi, în rest, după cum ai norocul: de pe o stradă impecabilă poţi vira pe o uliţă desfundată sau de pe o porţiune proaspăt asfaltată poţi ateriza, cu 100 km/h, în nişte gropi de toată frumuseţea. Plus repartizarea aleatorie în teritoriu a indicatoarelor rutiere, semafoarele nesincronizate sau lipsa aproape totală a unor elemente de civilizaţie stradală (sensuri giratorii, piste pentru biciclişti, pasarele pietonale etc.).
În ciuda acestei situaţii deloc încurajatoare, şoferii români parcurg, în fiecare an, uimitoarea distanţă de 47 de miliarde de kilometri. De nevoie sau de plăcere, fiecare autovehicul străbate, anual, circa 10.000 de kilometri, nivel similar cu acela din Ungaria sau Polonia. Mai spre vest, adică în Germania, Franţa, Marea Britanie, dar şi în Slovenia, distanţele medii parcurse anual sunt de 15.000-16.000 de kilometri.
Transporturi în ritm de melc
Traficul de ţară dezvoltată nu se potriveşte deloc cu reţeaua de drumuri demnă de lumea a treia. Cel mai evide
