Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputaţii vor, şi ei, maşini noi în 2011

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 noiembrie 2010 · ·

Bugetele aleşilor pe 2011 sfidează criza. Ele sunt cu circa 30% mai mari decât în 2010. O parte din bani vor fi daţi pe maşini noi, în perspectiva campaniilor electorale din 2012.

Stimulaţi probabil de exemplul colegilor de la Senat, care şi-au votat un buget pe 2011 mai mare cu 30% decât cel pe anul în curs, deputaţii vor, şi ei, anul viitor mai mulţi bani. Concret, este vorba de o creştere de la 212,83 milioane lei la 273,28 milioane lei. Adică, peste 65 milioane de euro. Saltul cel mai spectaculos apare însă la capitolul „maşini, echipamente şi mijloace de transport", unde deputaţii ar vrea să sară de la 106.000 lei în 2010 la 31,44 milioane lei în 2011. Adică, de aproape 300 de ori mai mult. Diferenţă care va merge, cel mai probabil, spre achiziţionarea de noi maşini. La cumpărături vor merge şi senatorii, care se plâng că Loganurile pe care le au la dispoziţie sunt deja depăşite, au peste 150.000 de kilometri şi necesită reparaţii capitale. Pe holurile Parlamentului se vorbeşte însă că „aleşii" se gândesc, de fapt, la viitoarele campanii electorale, scop în care ar prefera să aibă la dispoziţie maşini noi, eventual de teren.

Pe lângă maşini, deputaţii ar mai vrea şi mobilier şi aparatură birotică, aşa că suma aferentă pentru 2011 a fost majorată de peste 30 de ori (de la 122.000 lei la puţin peste 4 milioane lei). Cea mai mare parte din bani vor fi folosiţi pentru Adunarea Parlamentară NATO.

Bugetele aleşilor pe 2011 sfidează criza. Ele sunt cu circa 30% mai mari decât în 2010. O parte din bani vor fi daţi pe maşini noi, în perspectiva campaniilor electorale din 2012.

Stimulaţi probabil de exemplul colegilor de la Senat, care şi-au votat un buget pe 2011 mai mare cu 30% decât cel pe anul în curs, deputaţii vor, şi ei, anul viitor mai mulţi bani. Concret, este vorba de o creştere de la 212,83 milioane lei la 273,28 milioane lei. Adică, pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

G4Media acum 39 minute
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP, cit

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 8 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°