Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul energiei din România depăşeşte media UE

Publicat in Ziua Veche, luni 27 mai 2013 ·

Preţul energiei electrice pentru populaţie a urcat cu 4,4% în România în a doua jumătate a anului trecut, la 10,8 euro pe 100 kWh, iar tariful rezultat după ajustarea pentru puterea de cumpărare este dublu şi depăşeşte media UE, potrivit datelor Eurostat.

La gaze, preţul din România a crescut tot cu 4,4%, la 2,7 euro pe 100 kWh, tarif care devine dublu odată raportat la puterea de cumpărare, dar rămâne sub media UE.

Preţurile la energie electrică pentru populaţie au crescut cu 6,6% în UE în a doua jumătate a anului trecut raportat la perioada corespunzătoare din 2011, în timp ce tarifele la gaze naturale au urcat cu 10,3%, potrivit datelor anunţate luni de Eurostat.

Astfel, preţul mediu la energia consumată de populaţie a urcat în UE la 19,7 euro pe 100 kWh, în timp ce la gaze a fost înregistrat un preţ mediu de 7,2 euro pe 100 kWh.

Cele mai abrupte creşteri ale preţurilor la electricitate au fost înregistrate în Cipru (21%), Grecia (15%), Italia (11%), Irlanda şi Portugalia (10% fiecare), Bulgaria, Spania şi Polonia (9%).

Doar trei ţări au raportat scăderi – Suedia (5%), Ungaria (2%) şi Finlanda (1%) – iar preţurile au stagnat în Danemarca şi Malta, transmite Mediafax.

Cele mai scăzute preţuri ale energiei consumate de populaţie au fost înregistrate în Bulgaria (9,6 euro pe 100 kWh), România (10,8 euro) şi Estonia (11,2 euro), la polul opus situându-se Danemarca (29,7 euro), Cipru (29,1 euro) şi Germania (26,8 euro).

Exprimate la paritatea puterii de cumpărare, cele mai scăzute preţuri la energie electrică au fost înregistate în Finlanda, Franţa, Luxemburg şi Suedia, iar cele mai ridicate în Cipru, Germania, Polonia, Portugalia şi Ungaria.

Preţurile medii la gaze naturale au înregistrat cele mai puternice creşteri în Letonia (21%), Estonia (19%) şi Bulgaria (18%), iar Slovenia a fost singurul stat care a raportat scădere

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii

News.ro acum 57 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii. Potrivit primelor informaţii, un adult este inconştient.

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 2 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Ciolacu, despre incidentul dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu din Parlament: E de cascadorii râsului

Mediafax acum 50 minute
„E de cascadorii râsului”, spune Marcel Ciolacu despre incidentul în care au fost implicaţi deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu. El spune că este bucuros că în mandatul său de preşedinte ale camerei Deuputaţilor nu au fost astfel de cazuri.

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum 54 minute
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 4 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 4 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Vremea

București
acum

21°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

23°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

15°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°