Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghişeele de la Evidenţa Populaţiei, asediate de căpşunari. Sute de craioveni vin din străinătate să-şi preschimbe actele

Publicat in Adevarul, marți 30 august 2011 ·

Sute de craioveni care lucrează în străinătate au luat cu asalt în august ghişeele Serviciului de Evidenţă a Persoanelor din Bănie. Numărul celor care au făcut cereri pentru eliberarea actelor de identitate a crescut cu 30% în această lună.

La ghişeele de la Buletine nu bate niciodată vântul, dar aglomeraţie ca în luna august funcţionarii văd mai rar. Sute de persoane care lucrează în străinătate şi se întorc acasă în concediu se grăbesc să îşi preschimbe actele, să obţină documente pentru viza de reşedinţă, astfel încât să nu aibă probleme cu autorităţile străine, iar cozile sunt îngroşate şi de craiovenii cărora le-au expirat actele. De cum răsare soarele, la Buletine nu mai e loc să arunci un ac.

Funcţionarii de la Serviciul Public de Evidenţă a Persoanelor din subordinea Primăriei Craiova lucrează la foc continuu, aşa cum s-a întâmplat şi ieri. Sala de aşteptare s-a dovedit neîncăpătoare pentru zeci de oameni care aşteptau la rând, cu bonul de ordine în mână, să fie strigaţi. „Ne grăbim foarte tare pentru că într-o săptămână trebuie să plecăm înapoi. Ne-am trezit de dimineaţă, dar nu credeam să fie aşa de aglomerat. Oricum, parcă s-au mai schimbat lucrurile faţă de alţi ani, când stăteam pe aici nopţile, că se făceau liste de aşteptare şi nu ştiai niciodată dacă apuci sau nu să pleci cu actele în regulă“, a spus Viorel Dumitraşcu, un craiovean care lucrează de ani buni în Italia. Şi Lidia Gavrilă, îngrijitoare la un azil de bătrâni de peste hotare, crede că lucrurile la ghişee s-au mai schimbat, dar tot ar fi loc de îmbunătăţiri. „În străinătate nu o să vedeţi niciodată coadă. Se lucrează totul pe calculator, cerere, documente, tot, iar funcţionarii sunt numai zâmbet. Doar te duci la ghişeu să le ridici. Oricum, măcar e un progres cu bonul de ordine“, a spus craioveanca.

Reprezentanţii Serviciului Public de Evidenţă a Persoanelor susţin că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 34 minute
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 2 ore
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 2 ore
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 2 ore
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Zelenski: Rusia a folosit în aprilie 300 de rachete, 300 de drone şi 3.200 de bombe ghidate împotriva Ucrainei. Doar forţa poate opri această teroare

News.ro acum o ora
Rusia a folosit peste 300 de rachete, aproximativ 300 de drone de tip Shahed şi peste 3.200 de bombe ghidate în atacurile din aprilie asupra Ucrainei, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters. "Doar forţa poate opr

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 2 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°