Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urziceniul şi Rapidul s-au certat pe arbitraj

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 10 august 2009 ·

Un nou derby al Ligii I a trecut, dar a rămas obsesia generală a „oamenilor de fotbal” pentru aducerea unor „fluieraşi” străini. Sursa: Agerpres

Unirea Urziceni a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, formaţia Rapid, cu scorul de 1-0, într-unul dintre cele mai încinse derby-uri ale etapei a doua din Liga I la fotbal.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Răzvan Pădureţu, în minutul 13. Ialomiţenii au scăpat astfel de coşmarul numit Rapid, adversar pe care nu reuşiseră să-l învingă niciodată pe teren propriu.

Un nou meci-cheie a trecut, însă obsesiile antrenorilor, jucătorilor şi conducătorilor au rămas aceleaşi: arbitrii străini. La finalul jocului de la Urziceni, arbitrajul a fost tema preferată a discursurilor celor implicaţi.

„Şi noi vrem arbitri străini. Unirea şi Rapid se iubesc la infinit din acest punct de vedere. Chiar dacă baremul va fi mai mare, vrem arbitri din străinătate”, a spus Mihai Stoica, managerul general al Unirii Urziceni.

Antrenorul Viorel Hizo a vrut să scoată echipa de pe teren

Ambele tabere s-au inflamat contra „fluieraşilor”, după un joc în care nu s-au întâmplat nici pe departe grozăviile de la alte partide. „MM” este recunoscut pentru desele ieşiri în decor la adresa acestora, tocmai pentru a-i timora şi pentru a-şi asigura arbitraje părtinitoare la disputele următoare.

În minutul 54, antrenorul rapidist Viorel Hizo a ameninţat că-şi scoate echipa de pe teren. „Dulăul” şi-a ieşit din minţi, după ce Istvan Kovacs le-a acordat jucătorilor Păun şi Herea două cartonaşe galbene în decurs de câteva minute.

„Îţi baţi joc de noi!”, strigau giuleştenii, care au revenit însă imediat pe teren.

„Nu mi-au plăcut multe lucruri. În primul rând, se creează o presiune exagerată asupra arbitrilor. E de notorietate ce se întâmplă pe ba

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 11 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 26 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Marcel Ciolacu, gafă monumentală la Timișoara: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!“ VIDEO

Adevarul acum 20 minute
Marcel Ciolacu a făcut o remarcă deloc inspirată într-o conferință de presă la Timișoara, precizând că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Gafa premierului a fost sesizată imediat și taxată prin grimase de către colegii săi

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Xi Jinping s-a întâlnit cu Antony Blinken. Liderul chinez: China şi SUA ar trebui să fie parteneri, nu rivali

Mediafax acum o ora
Preşedintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Întâlnirea are loc în timpul vizitei pe care Blinken o face în China. Liderul chinez a spus că SUA şi China ar trebui să fie parteneri, nu rivali.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°