Mai multe percheziţii au loc luni dup amiază la medici şi pacienţi din Bacău. Cel puţin doi medici sunt suspectaţi că încadrau în grade de handicap persoane sănătoase. Unul dintre medici a fost prins în flagrant când primea mită, potrivit Realitatea.net.
Zeci de poliţişti şi lucrători ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor, au descins în nouă locaţii din municipiul Bacău, relatează Mediafax.
Potrivit primelor informaţii oferite de anchetatori, persoanele vizate de această acţiune sunt doi medici care ar fi perceput anumite sume de bani sau produse pentru eliberarea unor certificate de handicap.
Este vorba despre medicul de neurochirurgie infantilă Elena Munteanu şi medicul de medicină de urgenţă Constantin Sălbaticu, cei doi fiind şefii comisiilor de stabilire a gradului de handicap pentru copii şi adulţi, în judeţul Bacău.
"Cercetările în acest caz sunt în desfăşurare. Până acum, s-au făcut nouă percheziţii imobiliare, de unde au fost ridicate documente şi sume importante de bani, peste 100.000 de lei", a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Felix Bănilă.
Potrivit unor surse judiciare, unul dintre cei doi medici a fost prins în flagrant, după ce a primit bani pentru a elibera un document necesar denunţătorului.
Mai multe percheziţii au loc luni dup amiază la medici şi pacienţi din Bacău. Cel puţin doi medici sunt suspectaţi că încadrau în grade de handicap persoane sănătoase. Unul dintre medici a fost prins în flagrant când primea mită, potrivit Realitatea.net.
Zeci de poliţişti şi lucrători ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor, au descins în nouă locaţii din municipiul Bacău, relatează Mediafax.
Potrivit primelor informaţii oferite de anchetatori, persoanele vizate de această acţiune sunt doi me