Cupa Argessis, reuneşte, la Real, toate cluburile afiliate la Federaţia Română de Dans Sportiv precum şi toate centrele universitare care derulează astfel de activităţi şi care au reuşit să treacă de preselecţie. Trei categorii s-au întrecut în prima parte a zilei.
Astăzi , la Piteşti, se desfăşoară cea de-a treia ediţie a Cupei “Argessis” la dans sportiv organizată de Federaţia Română de Dans Sportiv, Consiliul Judeţean Argeş, Consiliul Local Piteşti, Casa de Cultură a Studenţilor Piteşti şi Clubul de Dans Sportiv Starfix Piteşti.
Primii care au intrat, dis- de-dimineaţă, pe ringul de dans au fost concurenţii clasei N (dansatori cu experienţă competiţională de numai 12-18 luni). Cei 150 de concurenţi ai acestei categorii şi-au demonstrat măiestria la Vals lent şi Cha-Cha.
Rareş Avram şi Melisa Popa au, fiecare, 7 ani. Sunt sportivi ai clubului Pheonix din Bucureşti şi au venit cu speranţe mari la această competiţie. Au trecut cu succes de toate etapele concursului şi au ajuns în finală.” N-avem emoţii pentru că ştim că suntem buni”. A declarat, încrezătoare, fetiţa,. Şi chiar aşa a fost. Arbitrii i-au clasat pe cei doi puşti pe locul I la cea mai mică categorie de vârstă. ” Chiar suntem cei mai bun!”,a exclamat Rareş chicotind de bucurie, cu diploma în mână. Locul 2 a fost câştigat de perechea Alexandra Ciobanu şi Bogdan Tudoricu de la clubul Alla Dance din Ploieşti iar piteştenii Antonia Dobrescu şi Cosmin Voinopol de la Total Dance au ocupat locul trei în clasamentul primei categorii de vârstă.
Piteştiul a fost prezent pe podium
La categoria 8-11 ani, Piteştiul a avut două perechi pe podium, ambele de la clubul Starfix: Alexia Velea şi Bogdan Mienoiu, ocupanţii locului I şi Daria Negoescu şi Cristian Iancu, clasaţi pe locul secund. Locul trei pe podium a revenit perechii de dansatori Patricia Licea şi Antonio