Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretomanie şi magie la CIA

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 28 noiembrie 2009 ·

Un manual din care s-au inspirat spionii americani pentru a le strica jocurile "amicilor" ruşi în timpul războiului rece a fost reeditat şi scos la vânzare în Statele Unite.

Cartea a fost scrisă la începutul anilor '50 de unul dintre cei mai mari magicieni din Statele Unite, John Mulholland. Solicitat de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) să le ofere spionilor cele mai bune metode de înşelare a "duşmanului", Mulholland a scris în 1953 un manual în care propunea o serie de instrucţiuni dovedite ulterior extrem de utile. "Scopul acestei cărţi - scria atunci Mulholland - este de a-l instrui pe cititor să deprindă o varietate de acţiuni secrete şi nedetectabile. Pe scurt, aici se află instrucţiuni de înşelăciune." Cartea, intitulată iniţial "Some Operational Applications of the Art of Deception for Spies", a apărut în contextul în care spionii cunoşteau şi practicau o serie de experimente legate de controlul mental sau de drogurile halucinogene, dar şi de diverse mecanisme inteligente de genul pistolului-pachet de ţigări, al stiloului cu otravă sau al ţigaretelor explozive.

TEHNICA ŞIRETULUI DE LA PANTOF

Magicianul, devenit mai târziu consultant în cadrul CIA, a primit o sumă frumuşică pentru acea vreme - 3.000 de dolari - pentru a-i învăţa pe spioni diverse şiretlicuri: ce droguri să amestece ca să obţină un cocteil otrăvitor şi cum să-l servească "inamicului" fără ca acesta să cadă la bănuieli, cum să fure obiecte de mici dimensiuni (tehnicile diferă dacă "victima" este femeie sau bărbat) sau cum să-şi lege şireturile astfel încât să trimită semnale codate etc. De exemplu, la acest ultim capitol, în funcţie de poziţia lor, şireturile pot transmite diverse mesaje: "Am informaţia", "Urmează-mă" sau "Am adus pe altcineva". Pentru serviciile secrete americane, Mulhoalland era omul care a deprins o serie de tehnici magice din zone cu trad

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 53 minute
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 24 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 23 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 38 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°