Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFP: Relaţiile dintre Franţa şi UE, afectate puternic de subiectul expulzării romilor

Publicat in Romania Libera, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Controversa privind repatrierea romilor a adus relaţiile dintre Franţa şi UE într-o fază de turbulenţe de o rară intensitate şi deosebit de nefavorabilă pentru Nicolas Sarkozy, în momentul în care vrea să îi coalizeze pe europeni înaintea preşedinţiei franceze a G20, comentează AFP, citat de Mediafax.

"Franţa, în ceea ce priveşte imaginea sau chiar pe plan juridic, va avea de suferit", apreciază Jean-Dominique Giuliani, preşedintele Fundaţiei Schuman, specializată pe probleme europene.

Repatrierile de romi români sau bulgari "sunt în Europa de azi măsuri care nu mai pot fi luate separat în cadrul naţional, pentru că vor fi puse în discuţie astfel chiar valorile europene de bază", adaugă el.

Criza, ale cărei semne au fost vizibile din luna august, a izbucnit în această săptămână, în urma dezvăluirilor privind existenţa unei circulare a autorităţilor franceze care viza expres romii pentru expulzări, în contradicţie cu angajamentele asumate de Paris în faţa oficialilor de la Bruxelles.

Comisia Europeană a ameninţat Franţa cu declanşarea unei proceduri de infringement pentru nerespectarea legislaţiei UE, calificând drept "ruşinoasă" atitudinea Parisului şi realizând o paralelă cu deportările din cel de-al Doilea Război Mondial.

Relaţiile dintre Paris şi Bruxelles nu au fost lipsite de dispute şi în trecut. Ele au vizat deficitul public, protecţionismul economic sau politica industrială.

Criticile Franţei la adresa UE se multiplică şi la nivel naţional, în special în partidul de dreapta al şefului statului, UMP.

Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, contestă Bruxelles-ului dreptul de a se amesteca în afacerile Franţei, ţară "suverană", liderul deputaţilor UMP, Jean-Francois Cope, acuzând Europa că duce "un proces de intenţie sistematic" împotriva Parisului.

În acest timp, în Parlamentul European reputaţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 33 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 56 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 44 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum 46 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 48 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum o ora
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 3 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°