Şeful statului, dispus să demisioneze dacă USL va accepta modificarea Constituţiei în conformitate cu referendumul din 2009. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Traian Băsescu şi-a reiterat intenţia de a demisiona din funcţie, cu condiţia modificării Constituţiei şi a scurtării mandatului prezidenţial la patru ani.
Preşedintele s-a folosit de ceremonia de învestitură a noului Ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru a da răspuns la propunerea premierului Victor Ponta ca ambii să demisioneze pentru a pune capăt crizei politice.
Drept răspuns, şeful statului i-a înmânat lui Victor Ponta un dosar cu coperţi roşii, care conţinea scrisoarea pe care Băsescu a trimis-o PSD, PNL şi PC în luna aprilie.
Prin aceasta, Băsescu se arăta dispus să renunţe la cei doi ani de mandat, în schimbul respectării rezultatelor referendumului din 2009.
"În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009 (Parlament unicameral, cu numai 300 de parlamentari -n.r.), dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale", le-a scris şeful statului liderilor USL.
Întrucât Ponta, în acel moment doar preşedintele PSD, a rupt scrisoarea în faţa delegaţilor veniţi la Congresul Extraordinar al partidului, preşedintele Traian Băsescu i-a atras ieri atenţia ca, de această dată, să trateze cu mai multă atenţie respectivul document.
Judecătorii CCR, revocaţi de Parlament
Între timp, conducerea USL caută ac de cojocul Curţii Constituţionale, după ce aceasta a dat dreptate şefului statului în disputa legată de reprezentarea României la Bruxelles. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat limpede