Un spectacol care te pune pe ginduri, iti rascoleste amintirile, te forteaza sa reactionezi, asa s-ar putea caracteriza pe scurt noua premiera a Teatrului "Maria Filotti", "Desteptarea primaverii" de Frank Wedekind, realizat sub directia de scena a reputatului Victor Ioan Frunza. Scenografia ii apartine Adrianei Grand, iar muzica este compusa de Tibor Cari.
Diferenta dintre spectacolul vazut in acest week-end si cel vazut in urma cu citeva saptamini - o repetitie generala cu costume si decoruri mai mult inexistente, este enorma. Practic, s-au schimbat atit de multe lucruri incit se poate vorbi despre altceva. Victor Ioan Frunza si Adriana Grand au reusit sa faca un lucru probabil destul de riscant, neincercat pina acum pe scena braileana. Decorul, pe linga lucrurile cu care ne-am obisnuit continea oameni. Actori de diferite virste, sexe, care stateau cuminti in banci si umpleau scena. Creau senzatia aceea de neincapator, aceeasi pe care o au unii adolescenti atunci cind isi iau lumea in cap pentru ca nimeni nu-i intelege si nu-i respecta. Acest artificiu a fost pastrat pe tot parcursul piesei, la un moment dat scena fiind invadata de banci, de ingerasi, de lume, incit unul dintre protagonistii spectacolului, Moritz, a fost "strivit" de tot ce era in jurul sau. Revolta sa prea tirzie nu I-a ajutat cu nimic, solutia finala gasita pentru a-si "scapa" tatal de nenorocirea de-a-l avea fiu a fost dusa la capat. Momentul clacarii lui Moritz a fost prea mult pentru doua cadre didactice care au iesit din sala la reprezentatia de vineri seara.
Un alt plan al spectacolului vorbea despre sexualitate. Uneori aveai senzatia, datorita aglomerarii din scena, ca privesti cumva pe gaura cheii, ca intri pe furis in viata adolescentilor. Un viol, o masturbare si o scena de amor intre doi baieti - cautarea inocenta a dragostei, pot sa socheze cumva pe cei mai purita
