În sfârşit, ne putem concentra asupra scandalurilor din fotbal, căci scandalul din politică, cel puţin teoretic, ar trebui să cam ia sfârşit. După ce noul-vechiul preşedinte a dat o tură prin secuime ca să le mulţumească pentru faptul că au interpretat cum trebuie îndemnul lui MRU de a fi ungurenii lui, a primit vestea cea mare, că vacanţa s-a încheiat şi trebuie să se întoarcă la muncă. Culmea, tot la muncă ar trebui să se întoarcă şi partea cealaltă, că doar n-o să muncim numai noi, talpa ţării. Şi apropo, intervenţia cu talpa, pe care şi-ar dori-o unii, ştim din fotbal că este joc periculos.

Aşa că să revenim la oile noastre, simplă coincidenţă cu subiectul următor. Steaua a avut parte de titluri exaltante pentru că ajunsese iarăşi pe primul loc după nu ştiu câţi ani. Ironia soartei, n-a durat decât o zi, fiindcă echipa lui Grigoraş a bătut exact cu scorul necesar pentru a deveni lideră pe criteriul... alfabetic! Golurile băiatului ăla din Franţa au fost realmente fabuloase, deşi la primul l-aş suspecta de oarecare nimereală. Nu ştiu cât o va ţine pe echipa olteană această efervescenţă ofensivă, eu mi-aş dori să calce pe urmele învinsei ei de luni seară. În ceea ce-o priveşte pe Steaua, între timp mai mulţi au observat că până acum a avut parte de adversari lejeri, deci poziţia ei actuală în clasament ar fi oarecum conjuncturală. Dar există în fotbal şi un concept conform căruia victoriile aduc victorii. Ele înseamnă mai mult decât puncte înşirate unul după altul, ele pot aduce după sine o coagulare a conştiinţei valorii, tocmai pentru că tartorul-şef nu mai are motive să lovească la rădăcină. Valorificarea unui asemenea parcurs uşor induce o linişte în abordarea ulterioară a meciurilor care contează. Nu mai există presiunea lui „nu trebuie să pierdem meciul ăsta” sau „doar dacă vom câştiga rămânem în cursă pentru titlu”. Să nu uităm că Oţelul a trăit un