Embargoul a insemnat pentru aceste locuri un dar ceresc. Cel mai urgisit sat al clisurii s-a transformat precum o cenusareasa cand au inceput transporturile de benzina pe malul sarbesc. Acum, localnicii stau la mila lui Dumnezeu.
Dintre toate satele pe care le-am strabatut de-a lungul Dunarii, localitatea Coronini, aflata la cativa kilometri aval de Moldova Noua, ni s-a descoperit la prima vedere ca fiind cea mai prospera. Case chivernisite, curti pavate cu marmura. Localnicii insa isi duc traiul din somaj, ajutoare sociale si pensii. Ai mai tineri au plecat la munca in Spania si Italia. Ai batrani sparg lemne la sosea. Casele si le-au ridicat pe cand Moldomin Moldova Noua, mina de cupru, era in floare. Si pe cand Dumnezeu le-a dat in dar embargoul. Pe atunci, strazile erau pline de masini, forfoteau de lume, unii incarcau, altii descarcau. Veneau oamenii cu benzina de la Oravita si o vindeau localnicilor. Care treceau numai la un transport la sarbi 300-400 de litri. Acum, toti sunt lefteri. Nimeni nu a investit in nimic, s-au ales doar cu casele.
INCREMENIT. Satul isi taraste usor agonia printre vilele somptuoase. Povestea cu embargoul nu o recunoaste nimeni. Majoritatea satenilor sustin ca au facut bani pe vremea cand lucrau la mina. Cate unul mai sincer recunoaste ca afacerea cu sarbii i-a adus un acoperis sau un etaj in plus. Mirutin Gheorghe, zis Secretaruâ, unul dintre batranii satului, sta in fata portii cu mainile in buzunare. Admira zidurile inzorzonate ale vecinilor si zambeste amar la amintirea vremurilor apuse: "Era dar de la Dumnezeu. Acuma, Dumnezeu cu mila!".
ISTORIE. Prin 1960, comunistii au schimbat denumirea satului in Pescari, pentru ca vechiul si actualul nume apartinuse generalului "von Coronin", din timpul Austro-Ungariei. Pentru localnici, asta a insemnat ca plocoanele trebuia duse, in masura de unitate "kile de peste", la j
