Protejarea pielii pe timpul verii este esenţială. 13 loţiuni de soare de pe piaţa românească au fost testate de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, în colaborare cu alte organizaţii similare din Uniunea Europeană. Doar trei au trecut examinarea.
Testul a urmărit protecția pe care loțiunile o oferă contra razelor solare, rezistenţa la apă, diferențele dintre SPF-ul (Factorul de protecție solară) declarat şi cel măsurat de către laborator (majoritatea loțiunilor au un SPF mai mare decât cel declarat, dar există şi loțiuni cu SPF mai mic), calitatea de hidratare a loțiunii şi calităţile cosmetice (aspect, consistenţă, parfum, ușurința întinderii pe piele, albirea după aplicare, etc.)
Din cele 13 loţiuni analizate, doar trei sunt recomandate. „Achiziţionarea unei creme de protecţie solară devine pe perioada verii obligatorie. În urma testelor efectuate, produsele Nivea Sun Pflegende Sonnenmilch SPF 20, Nivea Sun Light Feeling Transparentes Spray SPF 20 şi Nivea Sun Spray 20 medium au obţinut rezultatele cele mai bune, fiind în consecinţă recomandate consumatorilor de către asociaţia noastră", a precizat Costel Stanciu, preşedintele APC România.
Celelalte 10 loţiuni au picat testul: La Roche-Posay Anthelios Spray SPF 20, Clarins Sun Care Cream SPF 20, Lancaster Sun Sport Multi Protection Water + Sweat Resist Easy on Gel SPF 20, Shiseido Sun Protection Lotion SPF 15, Ultrasun Professional protection sports clear gel formula SPF 20, Eucerin Sun Protection Sun Spray SPF 20, L'Oréal Paris Solar Expertise SPF 20, Avon Sun medium SPF 20, Vichy Capital Soleil SPF 20, Garnier Ambre Solaire SPF 20.
Ce recomandă specialiştii
Alegeți o loțiune de protecție solară cu factorul de protecție solară care să se potrivească tipului de piele, care să vă protejeze atât împotriva razelor ultraviolete de tip B, cât şi de tip A. De asemen