Timp de două zile, braşovenii pot participa la „Zilele Prejmerului”. Sărbătoarea debutează cu un campionat de fotbal desfăşurat la baza sportivă a localităţii. Astăzi de la ora 17.00, oamenii dormici de mişcare pot participa la un concurs de tenis de câmp sau tenis de masă, dar şi la un concurs de pescuit. Premierea participanţilor va avea loc duminică, de la ora 17.45.
Liturghie specială
Dacă nu aţi apucat să participaţi la concursurile sportive de astăzi, puteţi participa mâine dimineaţă la Sfânta Liturghie Arhierească, la care va fi invitat I.P.S Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului sau la evenimentele culturale. De exemplu, după-amiază începând cu ora 13.30 puteţi asculta Corul Şcolii Generale Lunca Călnicului, urmat de recitalul Sabrinei Stroe.
Distracţie şi focuri de artificii
La Prejmer puteţi vedea şi o prezentare de modă şi puteţi admira formaţia de dansuri a Şcolii Generale Prejmer. Spectatorii se vor putea amuza la o scenetă comică susţinută de elevii aceleiaşi şcoli. Surpriza evenimentului o reprezintă concertul extraordinar care va fi susţinut de formaţia „Rustic”, la ora 15.45. Începând cu ora 18.00 pe scenă vor urca Ansamblul de dansuri populare Teliu şi cel din Vama Buzăului, iar de la 20.00, sărbătoarea se va încheia cu focuri de artificii şi discotecă în aer liber.
Evenimentul este organizat de Parohia Ortodoxă Prejmer, Primăria şi Cosiliul Local al comunei Prejmer, iar scopul acestuia este conştientizarea importanţei promovării şi conservării patrimoniului local, dar mai ales implicarea locuitorilor în activităţi culturale şi sportive. În anul 2005, la iniţiativa părintelui paroh, Şerban Sorin, ziua de 29 iunie a fost declarată Ziua Prejmerului. Pentru că în acest an ziua nu a picat într-o sâmbătă, s-a luat hotărârea ca sărbătoarea să aibă loc în acest we