Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, prin ochii turiștilor străini. VEZI ce ne propun ca să atragem mai mulţi oaspeţi

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 septembrie 2011 · ·

Chiar dacă nu avem cei mai înalţi munţi, cea mai albastră mare şi cele mai arătoase clădiri, sute de mii de turisti ne trec totuşi pragul în fiecare an. Pe mulţi dintre ei îi găsim rătăcind prin Bucureşti, chiar dacă doar în trecere. Sursa: EVZ

Încântaţi de clădiri, în special de Casa Poporului şi fascinaţi de casele de la Muzeul Satului, turiştii străini veniţi în Bucureşti sunt mai mereu dezorientaţi, îi recunoaşteţi după harta din mână şi privirea pierdută. Asta dacă sunt veniţi pe cont propriu şi nu fac parte dintr-un grup organizat.

Poate cel mai puţin v-aţi aştepta să întâlniţi pe străzile din Bucureşti turişti veniţi tocmai din Australia. Un grup de trei australieni rătăciţi prin Piaţa Victoriei căutau, fără să se grăbească prea tare, un loc de unde să îşi poată lua un tricou al echipei naţionale de rugby a României, pentru că tocmai a început campionatul mondial de rugby iar australienii sunt mai amatori ai acestui sport.

Printre obiectivele turistice obligatorii pe care vor să le bifeze Casa Poporului, Arcul de Triumf şi un loc bun unde se poată mâncă, cel mai probabil centrul vechi al Bucureştiului.

Deoarece se află într-o trecere scurtă, de doar o zi, prin Capitală, primele impresii vor fi şi ultimele despre oraş şi oamenii din el: "Înţeleg că este o metropolă, şi la noi există aglomeraţii mari de populaţie şi maşini, dar modul în care se circulă prin trafic mi se pare unul nebun", ne-a declarat unul dintre australieni.

"România este o destintaţie grozavă de vacanţă, dar aveţi foarte multe de învăţat în materie de servicii"

Pe Allan şi Catherine Dasston, un cuplu de britanici de 60-65 de ani, din Hampshire, Anglia, i-am întâlnit într-o dimineaţă însorită pe caldarâmul din Piaţa Constituţiei. Cercetau atent Casa Poporului şi îşi făceau fotografii unul altuia.Veniţi în România la recomandarea unei prietene românce, cei doi au vi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum 21 minute
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage de pe piață vaccinul împotriva Covid, invocând surplusul de vaccinuri mai noi

HotNews acum 31 minute
AstraZeneca a început să-și retragă vaccinul împotriva Covid-19 de pe piața internațională, din cauza unui „surplus de vaccinuri actualizate disponibile” care vizează noi variante ale virusului, scriu Reuters și The Guardian. Recent, compania a recu

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 35 minute
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Echipa Facultății de Drept a UVT, premiată la Central and Eastern European Moot Competition (P)

Timpolis acum 55 minute
Foto: UVT Echipa Facultății de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot, competiţie desfăşurată în Cehia,

Antrenorul Borussiei Dortmund și calificarea neașteptată în finala Champions League: „Este aproape ireal”

HotNews acum 50 minute
Borussia Dortmund a avut parte de un sezon plin de suișuri și coborâșuri, iar Edin Terzic s-a aflat de mai multe ori aproape de demitere. Echipa se află pe locul 5 în Bundesliga, dar a ajuns în finala Champions League, iar antrenorul în vârstă de 41

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Eurovision 2024: Care sunt primele 10 țări finaliste / Natalia Barbu, reprezentanta Moldovei, nu a reușit să se califice în finală

HotNews acum 10 ore
Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croaţia, Irlanda şi Luxemburg s-au calificat în finala de sâmbătă a Eurovision, ediţia 68. Natalia Barbu, reprezentanta Moldovei, nu a reuşit să se califice. Prima semifinală a concur

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°