Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesori universitari acuzaţi de plagiat

Publicat in GAZETA de SUD, marți 1 februarie 2011 ·

Comisia de Etică a Universităţii din Craiova a acuzat şi sancţionat anul trecut cinci profesori de la două facultăţi pentru că şi-au însuşit mai multe lucrări scrise de autori internaţionali. Numărul profesorilor care au încălcat codul de etică este mult mai mare.

Anul trecut, unele cadre universitare din Craiova au fost acuzate de plagiat de Comisia de etică a Universităţii din Craiova. Unul dintre aceşti profesori este dr. Marin Gavrilă, şef de lucrări la Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială. „Dosarul privind cazul domnului şef de lucrări dr. Marin Gavrilă a fost deschis ca urmare a sesizării trimise de prof. H.L.W. Chan, Q.Q. Zhang, W.Y. Ng şi C.L. Choy din Hong Kong privind plagierea unei lucrări publicate în prestigioasa IEEE Transactions on Dielectrics and Electrical Insulation, în aprilie 2000, prin lucrarea cu exact acelaşi titlu publicată în revista Metalurgia în mai 2009. Din analiza celor două materiale, s-a constatat proporţia de 100% a plagierii, diferenţele între referinţele bibliografice fiind minime, iar textul, formulele, figurile, tabelele şi graficele - identice“, se arată în raportul de activitate al Comisiei de Etică pe perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2011. Potrivit acestuia, nu s-a luat nici o măsură administrativă, întrucât cadrul didactic şi-a dat demisia pe 7 decembrie 2010.

„Comisia a constatat caracterul neîntâmplător şi repetat al plagierii“

Alt act de plagiat care a ajuns în atenţia Comisiei a fost cel al conf. dr. ing. Marius-Constantin Popescu, cadru didactic la aceeaşi facultate, care a prezentat la o conferinţă o lucrare ce nu-i aparţinea în totalitate. „Lucrările plagiate aveau mai mulţi coautori şi s-a stabilit responsabilitatea fiecăruia. Comisia a constatat şi caracterul neîntâmplător şi repetat al plagierii la domnul M.C. Popescu“, se arată în raportul de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 2 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

UPDATE - Finala Ligii Europa, Atalanta - Leverkusen: Lookman face spectacol pentru echipa italiană - scorul este 3-0. Arbitrează Istvan Kovacs

News.ro acum 31 minute
Echipa italiană Atalanta Bergamo şi formaţia germană Bayer Leverkusen se înfruntă, miercuri, pe Dublin Arena, în finala Ligii Europa. Partida este arbitrată de Istvan Kovacs. UPDATE - Lookman, de la Atalanta, este de neoprit. El a marcat golul de 3-

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum o ora
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Marius Tucă Show începe joi, 23 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Rareș Hopincă

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Rareș Hopincă, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 3 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 10 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

19°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°