În seara zilei de 27 ianuarie a.c., un bărbat din Plopeni (Constanţa) şi-a omorât soţia, tăindu-i gâtul cu un briceag.
Ucigaşul este nimeni altul decât Jan Tistu, care a fost la un moment dat suspect principal în cazul Andreea Dodan, fetiţa de 5 ani dispărută din Plopeni. Cu ocazia cercetărilor, atunci s-a descoperit că acesta îi abuza sexual, de ani de zile, pe doi dintre copiii pe care-i avea în întreţinere şi care-i şi purtau numele, o fetiţă de 7 ani şi un băiat de 13 la acea vreme.
Pentru această acuzaţie a fost arestat preventiv timp de 4 luni, în decembrie 2005 Tribunalul Constanţa înlocuind măsura arestării preventive cu cea de a nu părăsi localitatea, pe motiv că Tistu Jan suferă de o boală de plămâni şi nu poate supravieţui în condiţii de penitenciar. După ce, în 2007, Tribunalul şi apoi Curtea de Apel Constanţa l-au achitat, procurorii au atacat sentinţele la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a decis rejudecarea cauzei la Tribunalul Constanţa. În iulie 2009, Tribunalul l-a condamnat pe Tistu la 12 ani de închisoare, însă sentinţa nu a fost definitivă iar acesta a făcut recurs.
Miercuri seară, fiind beat şi supărat pe nevasta căreia îi reproşa că din cauza ei a fost acuzat (în 2005, femeia declarase că l-a văzut abuzându-i pe copii), Tistu i-a tăiat gâtul cu un briceag, după care s-a dus la sora lui care a chemat poliţia. Ucigaşul avea cazier: fusese condamnat, când era încă minor, pentru două furturi, apoi a avut încă trei condamnări pentru furt, tâlhărie şi vătămăre corporală. Din noiembrie 2009, acelaşi individ era cercetat şi pentru jefuirea bisericii din sat.
În seara zilei de 27 ianuarie a.c., un bărbat din Plopeni (Constanţa) şi-a omorât soţia, tăindu-i gâtul cu un briceag.
Ucigaşul este nimeni altul decât Jan Tistu, care a fost la un moment dat suspec