Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dau la temelie sportului! Cluburile sportive şcolare ar putea să nu mai beneficieze din 2014 de sprijin financiar de la bugetul de stat

Publicat in Pro Sport, miercuri 16 ianuarie 2013 · ·

65,6 milioane de lei a fost bugetul acordat federaţiilor în 2012, după ce Boc tăiase o treime în anul precedent

Tot bugetul sportului românesc (cam 14 milionae de euro) este aproximativ cât bugetul Stelei pe un sezon

Toate etajele sportului românesc riscă să fie demolate în curând cu buldozerul, astfel că puştii atraşi de înot, atletism sau fotbal nu vor mai avea ocazia să escaladeze nicio scară a performanţei. Norii negri se abat asupra celui mai bun ambasador al României din două părţi.

În timpul unei întâlniri între Mircea Sandu şi Nicolae Bănicioiu, şeful MTS i-ar fi spus preşedintelui FRF că o reglementare a Uniunii Europene prevede ca din 2014 cluburile şcolare sportive să nu mai primească bani de la minister nici pentru salarii, nici pentru competiţiile sportive, nici pentru decontarea de cheltuieli, soluţia pentru supravieţuire venind din sursele private. În România, „CSŞ-urile“, bazele piramidei sportului, se află în subordinea MEC, însă, după desprinderea sportului de sub aripa ministerului mamă, CSŞ-urile par a avea o viaţă de orfan.

„Dacă s-ar materializa acest proiect, atunci s-ar duce de apa sâmbetei tot sportul românesc, pentru că şi Nadia Comăneci tot de pe băncile cluburilor sportive şcolare a pornit. Ar cădea tot sportul românesc în prăpastie! Nu vedeţi că şi bugetul mic acordat sportului în 2012 a avut efecte asupra rezultelor românilor de la Londra. În anul 2000, bugetul consistent s-a reflectat în pregătiri speciale ale sportivilor, iar medaliile au venit firesc“, spune un personaj important din sportul românesc făcând referire la cele 26 de medalii cucerite în Australia, faţă de totalul de nouă obţinut în 2012. „Mai bine s-ar desfiinţa Liceele cu Program Sportiv şi s-ar păstra câte unul pe regiune pentru a concentra toate valorile – sportivi şi dascăli“, opinează o altă personalitate de la noi.

Şi dac

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 44 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 59 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

CIO a decis o interdicţie de 15 ani pentru şeicul Ahmad al Kuwaitului

News.ro acum 2 ore
Şeicul Ahmad Al-Fahad Al-Sabah din Kuwait a primit o interdicţie de 15 ani din toate funcţiile din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic din cauza unor încălcări ale eticii, a decis organismul de conducere al Jocurilor Olimpice, potrivit Reuters.

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°