La Iasi, un eveniment se reduce la cele douazeci de minute de pocnitori si, eventual, la fesele unor cintarete de taraba In editorialul sau de vineri, dl. Mihai Chiper atrage atentia asupra situatiei managementului institutiilor publice iesene. D-sa ia in discutie trei asemenea institutii implicate in scandaluri publice sau in mod vizibil aflate in criza: Palatul Culturii, Primaria orasului si Universitatea "A.I. Cuza". Observatiile dlui Chiper sint, in general, de bun simt si n-am nimic de adaugat la acestea. Cu doua amendamente. Mai bine spus cu doua accente.
Mai intii, cu privire institutiile zise "de cultura". Dosarul dlui Chiper ar putea fi extins si la Teatrul National, Opera, Filarmonica, televiziunea publica etc. Nici una nu pare a fi in stare sa creeze cu adevarat evenimente si mai ales o anume impresie de activitate iesita din rutina. Singura exceptie, devenita astfel mai mult prin negatie si provocare, Ateneul din Tatarasi, este o institutie totusi periferica, lipsita cel putin de traditia si probabil de fondurile celorlalte.
Am "vizitat" in una din zilele libere de dupa Revelion centrul "cultural" al orasului. Spre surpriza mea, strazile erau pline. Vremea neobisnuit de calda ii facuse pe ieseni sa iasa din casa. Dar unde sa se duca? Pe Stefan cel Mare erau citeva magazine deschise, dar banuiesc ca nu pentru cumparaturi iesisera acestia. La plimbare? Cam pe unde? Are cineva curajul sa faca un traseu pentru a te plimba in Iasi? I-ar trebui oricum multa indrazneala. Ceea ce este vizibil peste tot sint schelele si aerul de santier etern. Nu vreau sa vorbesc de Piata Unirii si nici macar de cladirea care gazduieste "piata Independentei", ai carei pereti nefinisati dinspre strada asteapta de douazeci de ani ochii unui primar. Vorbesc de Teatrul National, de Filarmonica si de Palatul Culturii. Peste tot, o liniste ca in romanele gotice. Mortuara, desi