A XX-a ediţie a festivalului internaţional şi a concursului pus sub sigla lui George Enescu s-a încheiat. A fost o ediţie bogată în evenimente majore şi concerte de foarte bună calitate muzicală, cu o participare selectă, multe orchestre de prim rang onorînd festivalul. Menţionăm doar London Simphony Orchestra, Staaskapelle Berlin şi Wienerphilarmoniker. Multe nume sonore dintre cei care fac faima lumii muzicale de azi au fost la Bucureşti: Brendel, Barenboim, Perahia, Mehta, Rojdestvenski, Zacharias. O singură dezamăgire, pianistul Yundi, dar este doar o opinie personală, sala Ateneului fiind în delir la concertul său. Atîtea nume importante au fost onorante pentru organizatori, dar şi o bucurie pentru melomanii români. Ciclurile de concerte de la miezul nopţii, cu Schumann şi Mendelsohn Bartholdy, au fost un real succes. Un Lohengrin de mare clasă şi un Oedipe curat – care să sperăm că va intra şi în stagiunea permanentă a ONB – au punctat fericit şi au dat culoare festivalului. Ca şi spectacolele de balet, interesante, dar nu cît să rupă gura tîrgului, cum s-a întîmplat cu Lohengrin. Prezenţa muzicienilor români a fost extrem de valoroasă, cu un elogiu special pentru orchestrele din ţară, dar şi pentru prestaţiile de excepţie ale Luizei Borac, ale lui Viniciu Moroianu sau Alexandru Tomescu. Concertul pentru 2 piane al lui Lipatti, cu Luiza Borac, Viniciu Moroianu şi orchestra Saint Martin in the Fields, ar putea fi plasat pe primul loc ca realizare muzicală. La simfonic, notăm Simfonia a VI-a de Mahler, cu London Simphony Orchestra şi Horia Andreescu. Să nu uităm contribuţia dirijorului Cristian Mandeal, cu prezenţe de excepţie în mai multe ipostaze (inclusiv succesul cu Lohengrin i se datorează într-o mare măsură). Nici la muzica de cameră nu am stat rău, dar parcă a lipsit un recital de mare anvergură. Nici Yundi, nici Aniko Ebi nu au strălucit. În schim